Băncile, interesate de programul Noua Casă. Nancu: 15 bănci au semnat convenţii. Aşteaptă clienţi
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri a anunţat că programul Noua Casă prezintă mare interes pentru bănci.
"În cadrul programului Noua Casă, care a devenit operațional la 1 septembrie, avem 15 convenții semnate. Săptămâna trecută, Fondul a semnat toate cele 15 convenții, iar de pe data de 1 septembrie, băncile au început să primească cereri pentru Noua Casă.
Practic, săptămâna aceasta vor ajunge să încarce cererile. Din informațiile noastre, până la sfârșitul acestei săptămâni, volumul de cereri va depăși 1000.", a declarat Dumitru Nancu, preşedintele FNGCIMM, pentru Digi24.
Salariul necesar pentru un credit
Dacă vrem să cumpărăm un apartament de 80.000 de euro, trebuie să avem un salariu minim de 3800 de lei la un credit luat pe o perioadă de 30 de ani.
Pentru românii care vor o locuință mai scumpă, să spunem de 100.000 de euro, salariul câștigat trebuie să fie între 4.700 și 5.900 de lei, pentru că și rata va trece de 2000 de lei, indiferent de perioada de creditare.
În cazul unei locuințe în valoare de 140.000 de euro, câștigul minim trebuie să fie de 6.600 de lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News