Băncile din zona euro vor plăti anticipat 32 de miliarde de euro înainte de noua licitaţie
Creditorii din zona euro vor plăti anticipat 31,8 miliarde de euro din programul de refinanţare pe termen lung (TLTRO), a anunţat vineri Banca Centrală Europeană (BCE), cu doar câteva zile înainte de a lansa o nouă ofertă pentru împrumuturi ieftine, transmite Reuters.
Deşi plăţile reduc bilanţul BCE, o mare parte din aceste fonduri vor fi rostogolite într-o nouă facilitate, care va stimula finanţarea blocului comunitar în următorii trei ani. Consiliul guvernatorilor BCE a menţinut joi dobânda de politică monetară la nivelul zero, în timp ce dobânda la facilitatea de creditare marginală a fost păstrată la 0,25%, iar dobânda la depozite, care se aplică băncilor ce stochează lichidităţile în exces la banca centrală pentru o perioadă de 24 de ore, a fost redusă de la minus 0,40% la minus 0,50%. De asemenea, Banca Centrală Europeană a anunţat relansarea programului de relaxare cantitativă (QE), achiziţionând lunar obligaţiuni în valoare de 20 de miliarde euro (22 de miliarde de dolari), începând cu 1 noiembrie.
Acesta program se va derula atât timp cât va fi necesar pentru a întări impactul politicilor BCE şi se va încheia cu puţin timp înainte ca BCE să înceapă majorarea ratelor dobânzilor. În plus, Banca Centrală Europeană a decis să schimbe modalităţile pentru acordarea celei de-a treia runde de operaţiuni de refinanţare pe termen lung (TLTRO III), pentru a prezerva condiţiile bancare favorabile de creditare, pentru asigurarea unei transmiteri adecvate a politicii monetare şi sprijinirea suplimentară a politicii instituţiei. Consiliul guvernatorilor BCE a decis şi introducerea unui sistem dual în care o parte din băncile care deţin lichidităţi în exces vor fi exceptate de la rata negativă la facilitatea de depozit. BCE va compensa băncile afectate de ratele negative pentru a se asigura că ele vor continua să crediteze economia reală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News