Recent, Fitch a confirmat ratingul pe termen lung al Băncii Transilvania la BB, perspectiva atribuită fiind stabilă, şi ratingul de viabilitate la bb.
În 24 noiembrie, BT şi Eurobank au anunţat că au ajuns la un acord privind achiziţionarea de către BT a acţiunilor deţinute de Eurobank în Bancpost şi două subsidiare mai mici (ERB Retail Services IFN şi ERB Leasing IFN). Condiţiile financiare ale tranzacţiei nu au fost date publicităţii. În funcţie de obţinerea aprobărilor autorităţilor de reglementare, tranzacţia ar urma să fie finalizată în trimestrul doi din 2018.
Fitch apreciază că achiziţionarea entităţilor de către BT nu va afecta semnificativ profilul de creditare al Băncii Transilvania şi situaţia sa financiară şi, prin urmare, nu va avea un impact imediat asupra ratingurilor băncii. În acelaşi timp, vedem achiziţia ca fiind solidă din punct de vedere strategic şi pozitivă pentru dezvoltarea băncii, sprijinind poziţia solidă a BT pe piaţa din România, se arată în comunicat.
Evaluare suplimentară, după preluarea efectivă
Agenţia nu previzionează o retrogradare a ratingului Băncii Transilvania în urma achiziţiei, în timp ce o revizuire în creştere ar putea decurge din reducerea în continuare a activelor cu probleme, din păstrarea unui nivel solid de solvabilitate şi profitabilitate şi ţinerea sub control a riscurilor într-o perioadă de creştere agresivă.
Fitch va evalua suplimentar impactul tranzacţiei asupra profilului de creditare al Băncii Transilvania, după ce vor fi disponibile mai multe informaţii.
Cu peste 13% cotă de piaţă şi active totale de 54,9 miliarde lei (11,9 miliarde euro), Banca Transilvania este a doua bancă din România. BT are peste 7.000 de angajaţi, 2,2 milioane de clienţi, fiind lider de piaţă în domeniul cardurilor, şi aproximativ 500 de sedii.
Bancpost este pe locul 9 în topul băncilor din România, cu aproape 3% din piaţă şi active de 11,6 miliarde lei (2,5 miliarde euro). Echipa sa cuprinde peste 2.000 de angajaţi, iar reţeaua, aproximativ 150 de sedii. Peste un milion de clienţi lucrează cu Bancpost, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă