Ban Ki-moon, secretarul general al ONU, cere eliberarea lui Morsi
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Ban Ki-moon
Ban Ki-moon

Secretarul general al Națiunilor Unite, Ban Ki-moon, le-a cerut autorităților interimare de la Cairo să-l elibereze pe fostul președinte egiptean, Mohamed Morsi, debarcat printr-o lovitură de stat a armatei.

”Morsi și liderii Frăției Musulmane, aflați în prezent în detenție, ar trebui eliberați pentru ca dosarele lor să fie reevaluate transparent și fără întârziere”, a transmis purtătorul de cuvânt al lui Ban Ki-moon într-o declarație de presă, postată pe site-ul oficial al sud-coreeanului și citată de agenția Ria Novosti.

Armata egipteană l-a reținut în custodie pe Mohamed Morsi, după o serie de proteste a marilor orașe egiptene, începute la finele lui iunie. Liderul Frăției Musulmane este primul președinte ales prin vot democratic de către egipteni. Morsi a venit la putere după căderea lui Hosni Mubarak, din februarie 2011, de asemenea, ca urmare a unor revolte larg răspândite.

Președintele interimar și noul premier de la Cairo nu au oferit informații despre actuala locație a lui Morsi, dar se crede că acesta ar fi ținut într-o bază militară secretă.

Egiptul suferă o schismă ideologică, dar are un inamic comun: Statele Unite ale Americii. Președintele Obama a fost ezitant cu privire la revoltele din Egipt. Puterile Vestului au preferat, de asemenea, să evite folosirea formulii ”lovitură de stat”, pentru a descrie debarcarea lui Morsi de către armată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel