Un băiat de 11 ani a fost violat, filmat, înregistrarea fiind distribuită unor persoane, iar făptaşii, trei tineri cu vârste între 14 şi 17 ani, au fost reţinuţi de Poliţie, a informat IPJ Dâmboviţa, scrie Agerpres.
"Din cercetări a reieşit faptul că, în seara de 2 ianuarie a.c., în intervalul orar 21:30-22:30, victima, în vârstă de 11 ani, în timp ce se deplasa spre locuinţă, ar fi fost constrânsă de unul dintre cei trei să se deplaseze la domiciliul acestuia, unde, împreună cu alţi doi tineri, ar fi determinat-o să întreţină raporturi sexuale orale. Actul sexual ar fi fost înregistrat video, cu un telefon mobil şi distribuit mai multor persoane prin intermediul unei aplicaţii de comunicare", a informat IPJ Dâmboviţa.
Polițiștii au făcut descinderi
Conform sursei citate, sâmbătă dimineaţa, poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate, sprijiniţi de luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Dâmboviţa, au descins la domiciliul unuia dintre bănuiţi, pentru documentarea activităţii infracţionale.
Activităţile au beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul IPJ Dâmboviţa şi al reprezentanţilor Direcţiei Generale de Asistenţă şi Protecţie Socială Dâmboviţa. În cauză, cercetările sunt continuate de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea întregii situaţii de fapt şi luarea măsurilor legale ce se impun.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto