Bădulescu, consultant, despre TEAMA hotelierilor după 15 mai: Ce se așteaptă de la Guvern
Traian Bădulescu, consultant în turism, a vorbit despre teama pe care o au hotelierii.
„Principalele măsuri de protecție vor viza clar siguranța turistului. Vom vorbi, în primul rând, de respectarea distanțării sociale. Ar fi bine ca Guvernul să dea un set de norme, pentru că mulți proprietari de structuri de cazare vor avea temeri. Dacă cumva va fi un caz de COVID-19 la un hotel? În ce situații vor răspunde? Atunci când avem proceduri, norme, știm că, dacă le respectăm, nu avem de ce să răspundem. Sunt așteptate astfel de norme.
Din ce am văzut, hotelierii de pe litoral deja au propus ei norme și proceduri, precum distanțarea socială, inclusiv pe plajă. În acest an, turiștii nu vor mai merge pentru evenimente și distracție. E clar că nu vom vorbi de evenimente în sezonul estival, din păcate, cel puțin de evenimente mari. Nici cluburile nu cred că vor mai fi redeschise, pentru că implică mulți oameni, aglomerație. Turiștii caută acum relaxare, să stea pe plajă", a spus Traian Bădulescu pentru DCNews.ro.
„Va fi nevoie de proceduri legate de redeschiderea restaurantelor și localurilor. Deocamdată, nu se știe. Încă sunt discuții. Dar e bine ca proprietarii de structuri turistice să știe cum pot asigura și serviciile de masă pentru turiști. E posibil să se rămână doar la nivelul de room service. Aici poate fi costisitor pentru anumite hoteluri. Sau să se respecte anumite reguli la restaurant, o distanță între mese. S-a vorbit mult de ideea de familie, dar ce faci cu prietenii? Sunt și grupuri de prieteni. Cred că ar trebui dată o limită maximă a unui grup. Pe de altă parte, multe hoteluri, din ce am discutat și eu, nu vor să-și asume anumite riscuri, în sensul în care turistul stă la hotel, dar mănâncă în stațiune, în alte locuri, și poate se întâmplă ceva. Hotelierii ar prefera de data aceasta, nu știu dacă este posibil, să ofere ei toate serviciile de masă", a precizat Traian Bădulescu.
VEZI ȘI: Bădulescu, consultant: Când e posibil să se redeschidă TURISMUL în România
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News