"Vreau să vă anunţ, în premieră, că am deschis primele 3 mine din cele 350 închise, la perimetrul miner Jolotca din judeţul Harghita, care se află la Radioactiv Măgurele, în coordonarea Ministerului Economiei. Sunt primele trei mine redeschise din '89 încoace. Aceste mine au materiale rare, care ne vor pune în alianţa bateriilor într-o zonă extrem de bună. Ne vor pune pe harta lumii aşa cum ne-a pus IT-ul, pe care unii vor să îl readucă la începuturi în România. Este un lucru extrem de important (...)
România stă pe 400 de tone de aur, în afară de Roşia Montana, pe 2.800 tone de argint, câteva zeci de mii de tone de cupru. Cupru Min şi Moldomin reprezintă a treia sursă de cupru din Europa. Stăm pe materiale precum cobaltul şi grafitul, care nu există în Europa şi care, în afară de câteva ţări din lume, nu le are nimeni. Materiale extrem de rare pentru care numai anul acesta am dat peste 27 de autorizaţii de prospecțiune ", a declarat Niculae Bădălău.
La evenimentul organizat de DC Media Group mai participă premierul Viorica Dăncilă și Daniel Suciu, viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Niculae Bădălău, Ministrul Transporturilor.
De ce marile proiecte de investiții bat pasul pe loc, ce lipsește pentru ca România să dețină o infrastrucută performantă, care sunt viitoarele surse de finanțare pentru marile proiecte și care sunt sumele de care România are nevoie pentru a finaliza proiectele demarate până în prezent, sunt câteva dintre temele care vor fi abordate la dezbaterea organizată de DC Media Group.
Întreaga dezbatere poate fi urmărită LIVE, mai jos:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Florin Piersic a fost operat de urgență. Medicii i-au descoperit o infecție la genunchi