Bacșișul lăsat de clienți în restaurante ar urma să fie impozitat. Huțucă (PNL): Propunem o modalitate simplă de înregistrare și fiscalizare a bacșișului
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash
Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash
Bacșișul lăsat de clienți în restaurante ar urma să fie impozitat cu 10%.

Un impozit unic de 10% pe bacșișul lăsat de clienți la restaurante ar urma să intre în vigoare după votul din Camera Deputaților, după un proiect de lege aprobat de comisia de buget.

„Mecanismul de plată, încasare și distribuire către angajați este extrem de simplu. Clientul alege valoarea bacșișului pe care vrea să-l plătească și indică pe nota de plată fie suma procentuală, fie suma absolută. Suma urmează a fi trecută distinct pe bonul fiscal eliberat de operatorul economic prestator al serviciului. Acesta din urma asigură distribuirea integrală a bacșișurilor adunate către angajați, iar la data plății reține impozitul de 10% si îl virează la bugetul de stat. Deci, angajatul nu va fi obligat să facă nimic în plus fata de momentul actual, doar sa înmâneze clientului nota de plată”, explică Bogdan Huțucă, președintele Comisiei de Buget, Finanțe, Bănci.

Bacșișul poate fi plătit și cu cardul, și în numerar

„În ultimii ani s-a extins plata cu cardul în detrimentul plății în numerar. Tocmai de aceea, oferim posibilitatea ca bacșișul să fie plătit de clienți și atunci când plătesc cu cardul și atunci când plătesc în numerar. Dacă clientul este o entitate juridică, atunci el poate înregistra bacșișul ca și cheltuială de protocol, deductibilă în limitele prevăzute de Codul fiscal pentru cheltuielile de acest tip”, a mai spus Bogdan Huțucă.

Singura sarcină fiscala stabilita de lege asupra acestor sume este impozitul pe venit de 10%. Potrivit legii, bacșișul nu poate fi reconsiderat de către autoritățile fiscale ca venit de tip salarial sau asimilat salariilor și, de asemenea, nici operatorul economic nu poate înregistra ca și cheltuială distribuirile de bacșișuri către salariați. Proiectul de lege urmează să intre la votul final în plenul Camerei Deputaților.

OUG în dezbatere publică: Majorarea cu 50% a salariilor angajaților la stat care sunt implicați în aplicarea PNRR

Într-un nou proiect de Orgonanță de Urgență se propune majorarea salariilor cu 50% pentru angajații la stat care sunt responsabili de aplicarea PNRR-ului.

Această propunere vine la numai două luni de când Executivul a aprobat majorarea salariilor de bază cu 15% a mai multor categorii de angajați din sistemul bugetar. Intenția de majorare a salariilor cu 50% ar fi fost inițial înclusă în OUG 115, însă ulterior propunerea a fost eliminată.

Așadar, astăzi, pe masa Executivului, a revenit în discuții proiectul de ordonanță de urgență care vizează creșterea cu până la 50% a salariilor de bază promise angajaților implicați în punerea în aplicare a proiectelor finanțate prin PNRR, arată proiectul de act normativ analizat de Economica.net (citește continuarea AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel