Baconschi: Cred că România va adera anul acesta la Spațiul Schengen
Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, la Oradea, că el crede că România va adera la Spaţiul Schengen în acest an, deoarece evaluările arată că ţara este pregătită pentru această aderare şi că are sprijinul preşedinţiei ungare a Uniunii Europene.
Teodor Baconschi a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că el crede că România va adera la Spaţiul Schengen în acest an.
"Facem toate eforturile politico-diplomatice. Poziţia noastră de principiu este a unui stat membru, nu a unui stat candidat. Suntem stat membru de patru ani, vrem ca aceleaşi reguli să fie aplicate ca şi în cazul precedentelor extinderi", a declarat Baconschi, citat de Mediafax
Ministrul a spus că evaluările arată că România este pregătită pentru această aderare.
"Infrastructura e funcţională, ne aşteptăm deci la recunoaşterea acestei capacităţi de a securiza frontiera Uniunii Europene, de a opri toate formele de trafic şi de migraţie ilegală şi de a ne respecta o obligaţie asumată prin tratatul de aderare", a afirmat el.
Citește și: Franța și Germania cer amânarea aderării României la Schengen
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News