Bacinschi are un comportament de vătaf pe moșie, acuză Alianța Pentru Vrancea
"Legea" lui Bacinschi nu se aplică și pentru el, afirmă Alianța Pentru Vrancea (PDL – UNPR – PER – PNȚCD), într-un comunicat, condamnând comportamentul duplicitar și mincinos, similar cu cel al unui vătaf pe moșie, al primarului USL al municipiului Focșani, Decebal Bacinschi.
”După ce a impus interzicerea afisajului electoral în Focșani, primarul Decebal Bacinschi a tapetat, în noaptea de duminică spre luni, blocurile din Focșani cu afișele sale și ale USL”, acuză cei de la Alianța pentru Vrancea, arătând că ”pentru Bacinschi și USL, disperarea că vor pierde controlul asupra patrimoniului municipiului Focșani este mai mare decât menținerea aparenței că respectă niște reguli pe care tot ei le-au impus”."Oamenii mi-au trimis pe e-mail fotografii ale afișelor cu care s-au trezit de dimineață când au mers la serviciu. Sunt indignați de modul în care primarul Bacinschi, aflat în funcție timp de 12 ani, încalcă toate principiile unei competiții electorale corecte. Asta este Primăria lui Bacinschi - regulile sunt reguli numai când este vorba de alții, când este vorba despre ei, cei de la USL, nu se aplică. Dar focșănenii sunt mai informați și mai deștepți decât îi crede Bacinschi și vor taxa la vot acest tip de comportament ", a declarat Alin Trasculescu.
Reprezentanții Alianței pentru Vrancea reamintesc că primarul din Focșani a apelat, în urmă cu o săptămână, la ”un adevărat desant format din Poliție, Jandarmerie și chiar la Inspectoratul pentru Situații de Urgență”, pentru a-i constrânge pe locatari să demoleze materialele electorale ale Alianței pentru Vrancea, sub pretextul că nu sunt amplasate în locuri special amenajate, în timp ce cartiere întregi ale orașului erau inundate că urmare a ploilor torențiale.
”Iată cum "respectul" pe care îl cere altora Decebal Bacinschi este de fapt doar politica pumnului în gură pus celor care îi amenință scaunul de primar. Pentru el și USL, legile pe care le impune focșănenilor nu se aplică”, conchide comunicatul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News