Miercuri 23 aprilie, 2014, ora 19:00, la Palatul Suţu, Muzeul Municipiului Bucureşti (Bulevardul Ion C. Brătianu nr. 2, Bucureşti) bucureștenii sunt invitați să urmărească performanța extraordinară a pianistului Florin Mantale, care va avea în programul concertului organizat de Fundația Accumm Bach, Silvestri, Chopin, Rachmaninov și Liszt. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.
Despre Fundaţia Accumm
Stagiunea de concerte şi spectacole a Fundaţiei ACCUMM este un proiect care a demarat în anul 1999 și care îşi propune să semnaleze, prin intermediul artiştilor invitaţi, cele mai noi tendinţe în arta interpretativă muzicală şi teatrală românească, în literatură şi film. Astfel, prilejuiește publicului spectator bucureştean întâlnirea cu importante personalităţi ale artei muzicale, teatrale şi literare, dar și cu cei mai talentaţi artişti ai tinerei generaţii, într-un demers coerent de valorificare, atât a artei interpretative româneşti, cât şi a unui spaţiu emblematic pentru istoria Bucureștiului (Palatul Suțu – Muzeul Municipiului Bucureşti).
Astfel, prin prezentarea unor concerte şi spectacole în interpretări moderne într-un spaţiu reprezentativ pentru istoria veche a capitalei, iniţiatorii acestui proiect urmăresc integrarea activă şi creativă a patrimoniului arhitectural al capitalei în peisajul cultural contemporan, reconsiderarea vechilor spaţii culturale din perspectiva unei societăţi în reconstrucţie, precum şi implicarea publicului în acest proces de valorificare a marilor tradiţii ale trecutului în conjuncţie cu problematica modernă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan