Avocatul Poporului a solicitat, marţi, preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Dumitru Chiriţă, clarificări privind campania de informare referitoare la liberalizarea pieţei energiei electrice. În opinia Avocatului Poporului, informaţiile puse la dispoziţie pe site-ul ANRE sunt "greu" sau "aproape imposibil" de accesat de anumite categorii de consumatori.
90% dintre consumatori nu știau că piața va fi liberalizată
Potrivit solicitării, care a fost postată pe site-ul Avocatului Poporului, instituţia s-a sesizat din oficiu având în vedere datele furnizate de Asociaţia Energia Inteligentă la începutul lunii decembrie 2020 din care rezultă că peste 90% dintre consumatorii casnici de electricitate nu ştiau că piaţa va fi liberalizată de la 1 ianuarie 2021, precum şi faptul că în prima zi a noului an existau aproximativ 6 milioane de consumatori casnici "rămaşi captivi în piaţa reglementată", fără să cunoască opţiunile pe care le au la îndemână.
Avocatul Poporului cere un punct de vedere faţă de aspectele semnalate, dar şi clarificări punctuale, dorind să afle în ce măsură ANRE şi-a îndeplinit obligaţiile prin campanii proprii de informare a clienţilor casnici referitoare la liberalizarea pieţei energiei electrice, având în vedere că această autoritate are responsabilităţi în domeniul elaborării, aprobării şi monitorizării aplicării ansamblului de reglementări obligatorii la nivel naţional necesar funcţionării sectorului şi pieţei energiei electrice în condiţii de eficienţă, concurenţă, transparenţă şi protecţie a consumatorilor, dar şi privind componenta de monitorizare în ceea ce priveşte punerea în aplicare a normelor referitoare la rolurile şi responsabilităţile furnizorilor de pe piaţă.
Totodată, Avocatul Poporului solicită să i se comunice dacă a existat un buget adecvat pentru o asemenea campanie de informare, precum şi dacă furnizorii de ultimă instanţă au anunţat consumatorii casnici în legătură cu modificările ce urmau să apară de la 1 ianuarie 2021, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"