Flavia Teodosiu, avocata lui Liviu Dragnea, s-a aflat în această seară în direct la România TV unde a dat detalii despre situația în care se află fostul premier. Întrebată de analistul politic Bogdan Chirieac când ar putea fi eliberat condiționat Liviu Dragnea din închisoare, aceasta a răspuns:
”Nu încă. Încă nu are acest drept. Acest drept ar urma să îl aibă în luna mai 2021. Pornind de la pedeapsa care i s-a aplicat de trei ani și șase luni, pornind de la textul legal care dispune asupra celei două treimi pe care trebuie să le execute, din care se scad zilele de muncă, dânsul în acest moment cu zilele de muncă ce au fost câștigate ar avea dreptul, probabil, undeva la mijlocul lunii mai să facă această cerere. Este acest drept încălcat pentru că se găsesc tot felul de modalități în a-l împiedica să își exercite un drept la muncă, care să îi confere dreptul la libertate, să poată cere eliberarea condiționată mai repede”, a declarat Flavia Teodosiu.
Liviu Dragnea se află în prezent încarcerat la Penitenciarul Rahova unde execută o pedeapsă de 3 ani și șase luni de închisoare.
”I s-a spus că nu are cum să fie reintegrat”
”Din păcate, așa după cum bine știți există o sentință penală prin care penitenciarul era obligat să îl scoată din nou la muncă pe domnul Dragnea, având acesta un drept, nu o vocație. Cu toate că această sentință datează din data de 14 ianuarie, nici până astăzi, în realitate, dânsul nu a ieșit la muncă. I s-a spus la un moment dat că nu are cum să fie reintegrat acolo de unde a și fost retras, la garaj. Nu știm de ce”, a mai declarat Flavia Teodosiu.
VEZI ȘI: Liviu Dragnea, obligat să se retesteze SARS-CoV-2 pentru a putea munci
A fost eliberată condiționat
Floarea Alesu, condamnată și ea în dosarul cu Liviu Dragnea, a fost eliberată condiționat. Judecătoria Ploiești a admis cererea de liberare condiţionată a fostului director al DGASPC Teleorman.
VEZI AICI: Floarea Alesu, ELIBERATĂ. Fusese condamnată în dosarul cu Liviu Dragnea
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Cum e corect: Paște sau Paști. Mulți români credeau că zic greșit