Data publicării:

Avertisment UE: Teroriștii pot ținti SPITALE și MEDICI

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Extremiștii de dreapta și militanții islamici ar putea exploata criza de coronavirus prin atacarea medicilor și spitalelor, transmite oficialul de top al Uniunii Europene în materie de contraterorism.

Extremiștii de dreapta și militanții islamici ar putea exploata criza de coronavirus prin atacarea medicilor și spitalelor, transmite oficialul de top al Uniunii Europene în materie de contraterorism, conform The Guardian.

Într-o ședință confidențială, dezvăluită cu ajutorul AP, coordonatorul contraterorismului, Gilles de Kerchove, a spus că extremiștii pot considera atacurile asupra cadrelor medicale drept un mod eficient de a șoca societățile.

Un atac evitat în Statele Unite

De Kerchove a transmis că, în SUA, FBI a împușcat și ucis un „supremațist" alb atunci când a vrut să îl aresteze pentru planul de a exploda un spital care trata pacienți Covid-19. Înainte de acest plan, bărbatul voia să atace o școală afro-americană, o moschee sau o sinagogă.

Din experiențele anterioare, coordonatorul a spus că este cunoscut faptul că teroriștii și extremiștii violenți caută schimbarea societăților și a sistemelor guvernamentale prin violență și că vor să exploateze crize majore pentru a-și atinge scopurile.

Cum au apărut grupările extremiste? În timpul crizelor

De Kerchove a adăugat că grupul Stat Islamic, de exemplu, a apărut după Statele Unite au condus o invazie a Irakului și a prins putere după răscoalele de primăvară arabe.

În Europa, extremiștii de stânga sunt foarte atenți la pandemie, dând vina pe guverne și pe sistemul capitalist pentru aceasta, spunând că politicienii nu au dat suficienți bani pentru sistemul medical, a mai scris coordonatorul în analiză.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel