Avertisment pentru bolnavii de cancer. Ce se întâmplă dacă slăbeşti prea repede. Dr. Georgescu, Sanador: Este piatra de temelie. Fără asta, nu putem duce la sfârşit tratamentul
Dr. Bogdan Georgescu, specialist oncolog la Spitalul de Oncologie SANADOR, avertizează asupra riscurilor care vin odată cu pierderea masivă în greutate în cazul pacienţilor bolnavi de cancer.
"Nutriţia reprezintă o problemă de estetică pentru unii, sau de sănătate. În perspectiva medicului oncolog, nutriţia are implicaţii mult mai importante şi reprezintă o chestiune de supravieţuire.
Există studii care leagă direct supravieţuirea globală de curba scăderii ponderale. Cu cât slăbeşti mai mult în fazele incipiente ale bolii, cu atât şansa ta la supravieţuire este mai mică pe termen mediu şi lung. Practic, scăderea ponderală care se instalează pe parcursul unei boli oncologice este un factor predictiv de supravieţuire", a punctat medicul Bogdan Georgescu la interviurile DC NEWS şi DC MEDICAL.
"Deci spuneţi că persoanele care scad în greutate după ce se identifică boala....", a intervenit Val Vâlcu, moment în care dr. Georgescu a venit cu o precizare foarte importantă.
"Sau chiar înainte. De multe ori, scăderea în greutate este chiar un prim simptom al unei afecţiuni oncologice", a spus specialistul.
"Dar nu influenţează tratamentul?", a mai întrebat Val Vâlcu.
"Există studii foarte solide care arată că persoanele care au sarcopenie, adică scăderea masei musculare, au o rată a incidenţei efectelor adverse la tratamentul oncologic mult mai mare decât persoanele cu o masă musculară normală. Există un studiu făcut recent. La pacienţii care iau capecitabină, un chimioterapic folosit foarte frecvent, rata de apariţie a efectelor adverse este de 50%, faţă de 20% la pacientul normal.
Deci, practic, crescând rata de apariţie a efectelor adverse, şi aderenţa la tratament scade. Pacientul neputând să parcurgă întreg ciclul de tratament, şansele de supravieţuire scad.
Pentru că tot suntem contemporani cu era imunoterapiei, toată lumea vorbeşte despre această mare descoperire, există un studiu recent publicat în SUA care arată că la pacienţii care folosesc un anumit medicament, rata de eliminare a acestuia din organism este dependentă de nivelul de albumină. Albumina este un prim factor care arată că organismul suferă de malnutriţie proteică. Practic, neputând să reţii imunoterapicul în organism din cauza malnutriţiei, acesta nu mai este eficient.
Deci, nutriţia reprezintă o faţetă fundamentală în ecuaţia tratamentului oncologic, piatra de temelie a tratamentului oncologic. Fără o nutriţie corectă, fără a stopa scăderea ponderală şi pierderea în greutate, nu putem să ducem la bun sfârşit un tratament", a concluzionat dr. Bogdan Georgescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News