
Un număr record de avanpremiere românești vor fi proiectate sâmbătă și duminică (29/30 septembrie) la Teatrul de Stat și la Sala Transilvania. Libertate, noul film al regizorului Tudor Giurgiu inspirat din fapte reale petrecute în timpul Revoluţiei din 1989, câștigător la Festivalul de la Sarajevo și la TIFF 2023 va putea fi urmărit sâmbătă de la ora 19:00. Proiecția va avea loc în prezența echipei filmului, fiind urmată de o sesiune de Q&A.
Spectatorii îi vor întâlni începând cu 21:45 pe actorii Dorian Boguță și Alexandru Papadopol, în comedia Încă două lozuri, continuarea comediei de succes Două lozuri, regizată de Paul Negoescu. Printre avanpremierele de sâmbătă de la Teatrul de Stat se numără și documentarul Cazul inginerului Ursu, (r. Liviu Tofan, Șerban Georgescu), cât și filmul Între Revoluții (r. Vlad Petri), câștigător al Premiului FIPRESCI, la Berlin în 2023. Câștigător al Premiului pentru debut la TIFF 2023 și selecționat la Sarajevo și Rotterdam, Tigru (r.Andrei Tănase), cu Paul Ipate, Alex Velea, Cătălina Moga și Elvira Deatcu se va vedea în avanpremieră duminică, de la ora 17:00, la Teatrul de Stat. De la ora 15:00, documentarul De ce mă cheamă Nora când cerul meu e senin, în regia Carlei Teaha, va fi proiectat la Sala Transilvania, în prezența echipei.
Comedia, Crima este a mea/ Mon Crime (r. Francois Ozon), deschide seria proiecțiilor-eveniment de la Teatrul de Stat Oradea, vineri, 29 septembrie, începând cu ora 20:00. Acțiunea filmului este plasată în anii ‘30, protagonista fiind o actriță ce devine cunoscută după ce este achitată de crimă pe motiv de autoapărare. Din distribuție fac parte Isabelle Huppert, Fabrice Luchini, Dany Boon și André Dussollier. Spectatorii prezenți la proiecția din Gala de deschidere vor fi întâmpinați pe muzica Cvartetului Espressione, care, inspirați de atmosfera filmului, vor face o introducere muzicală în Parisul interbelic.
Proiecțiile din Piața Unirii, intrarea liberă
Publicul orădean va vedea astfel pe marele ecran, în ultima seară de TIFF Oradea, filmul Casablanca (r. Michael Curtiz). Considerat unul dintre cele mai bune filme ale secolului XX, la peste 90 de ani de la lansare, într-o splendidă copie restaurată și recompensat cu trei premii Oscar, inclusiv pentru Cel mai bun film, Casablanca îi aduce împreună pe Humphrey Bogart și Ingrid Bergman într-una dintre cele mai cunoscute și frumoase povești de dragoste ale tuturor timpurilor. Tot în Piața Unirii, vineri seara, de la 20.30, este proiectat E pericoloso sporgersi, filmul de debut al regizorului Nae Caranfil, care se va urmări în varianta restaurată, la 30 de ani de la premieră. Cu o structură inovatoare pentru cinematografia română din acel moment şi cu interpretări remarcabile ale unor actori precum Marius Stănescu, Natalie Bonifay sau Florin Călinescu, filmul îşi păstrează şi astăzi prospeţimea şi umorul.
Iar comedia Visul (r. Cătălin Saizescu) cu Vlad Logigan, Georgiana Saizescu, Nicodim Ungureanu și Serghei Mizil va fi parte din programul din Piața Unirii de sâmbătă seara și va fi prezentat publicului de către echipa filmului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- BANCUL ZILEI: Bulă, compunere despre dragostea de țară
- Răsturnare de situație în cazul Buzatu: Denunțătorul nu e din Cluj. Flagrantul, după o partidă de pescuit la balta Cârja
- Update. Dumitru Buzatu a fost reținut, după ce a fost prins în flagrant. Pieleanu, profund șocat! A fost exclus din PSD
- De ce refuză cu îndârjire proprietarii firmelor de transport să își instruiască permanent șoferii. Titi Aur: Ștefănescu Vasile (COTAR) vine și spune că nu e nevoie
- CURS BNR pentru weekend și luni, 23, 24 și 25 septembrie. Ce se întâmplă cu EURO, Dolarul SUA, Francul Elvețian și Lira sterlină. Moneda de refugiu
- Ciolacu și-a cumpărat cărți de la Buzău, cu banii lui Romașcanu, dar și cârnați! Val Vâlcu atrage atenția la altceva: Mă mir. Ia uitați-vă
- În contextul scandalului cu Pescobar care-l acuză pe Horia Constantinescu că dictează comisarilor ce să închidă, apare o înregistrare interesantă despre un second hand
- Adio Schengen? Germania ar putea introduce controale la graniţele cu Polonia şi Cehia
- Mugur Ciuvică, uimit de mișcarea PSD: Mă mir că a făcut-o. E un lucru bun / video
- Cum afli gratis dacă ai cancer în stadii incipiente sau boli de inimă. Carla Tănasie: Nu plătești nimic. În plus, salvezi și cel puțin o viață