Urmărește emisiunea live
Avalanșă în Munții Făgăraș. Doi schiori români au murit 
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Dan Carp
WhatsApp
Doi schiori au fost surprinși de avalanșă în Munții Făgăraș. 

Cei doi schiori prinși de avalanșă în Munții Făgăraș au murit, a spus Dan Popescu, șeful Salvamont Sibiu.

Potrivit șefului Salvamont Sibiu, Dan Popescu, manevrele de resuscitare aplicate celor doi schiori surprinși de avalanșă pe traseul dinspre Cabana Bărcaciu spre Cabana Negoiu nu au avut rezultat.

„Victimele au fost găsite de către colegii lor. Aceștia au început manevrele de resuscitare, din păcate fără rezultat”, a spus Popescu.

Salvamont Sibiu intervine acum pentru recuperarea celor doi schiori.

Victimele sunt cetățeni români.

Știrea inițială:

Salvamontiștii din Sibiu intervin sâmbătă pentru a găsi doi schiori despre care se crede că au fost prinși într-o avalanșă pe traseul dinspre Cabana Bărcaciu și Cabana Negoiu, din Munții Făgăraș. Aceștia au fost găsiți și sunt în stare gravă, fiind făcute manevre de resuscitare.

Potrivit Salvamont Sibiu, doi schiori au fost prinși de o avalanșă pe traseul dinspre Cabana Bărcaciu spre Cabana Negoiu.

Salvamontiștii au fost informați despre dispariția celor doi schiori despre care se crede că ar fi fost prinși în avalanșă.

Aceștia au fost găsiți ulterior de colegii lor și se fac manevre de resuscitare.

Salvamont intervine pentru salvarea lor cu patru echipe, respectiv 16 persoane.

Victimele sunt cetățeni români.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel