Data publicării:

Autorităţile americane anchetează mai multe morţi suspecte într-un spital pentru foşti militari

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Autorităţile americane anchetează mai multe morţi suspecte survenite la un spital pentru foşti militari, dintre care două au fost reclasificate drept omucideri după autopsii care au dezvăluit injecţii inexplicabile cu insulină, informează vineri AFP.

Inspectorul general al Ministerului pentru Foşti Combatanţi a anunţat într-un comunicat că anchetează asupra "unor posibile acte condamnabile care au dus la moartea unor pacienţi la centrul medical Louis A.Johnson din Clarksburg, în Virginia de Vest".

"Se pare că ei au fost victimele unei crime", a adăugat la Fox News secretarul Foştilor Combatanţi, Robert Wilkie, exprimându-şi speranţa că ancheta va ajunge rapid la o concluzie.

Potrivit senatorului Joe Manchin, investigaţiile au început în iulie 2018, după ce medici au semnalat niveluri de zahăr foarte scăzute la opt pacienţi, fără cauze medicale. Investigaţiile se concentrează asupra unei persoane care nu mai este în contact cu pacienţii din spital.

Autopsii au fost efectuate iarna aceasta asupra a cel puţin doi pacienţi decedaţi la numai o zi distanţă, în aprilie 2018. Ele au dezvăluit că cei doi octogenari au murit în urma unor injecţii cu insulină de care ei nu aveau nevoie, iar morţile lor au fost reclasificate drept omucideri.

Insulina, necesară în tratarea diabetului, este periculoasă pentru persoanele neafectate de această boală, pentru că face să scadă nivelul de glucoză din sânge şi poate duce la comă, chiar la deces.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel