Data publicării:
Autocar cu 30 de persoane la bord, în flăcări
Un autocar care transporta 30 de persoane a luat foc în timpul mersului în localitatea Şura Mare, judeţul Sibiu.
Conform Antena 3, nicio persoană nu a fost rănită, cei 30 de pasageri reuşind să se autoevacueze.
"DN 14, Şura Mare, trafic alternativ din cauza unui incendiu izbucnit la un autobuz care circula spre Sibiu, cu peste 30 de pasageri la bord, toţi adulţi. Incendiul a fost lichidat, fără victime", a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.
Incendiul izbucnit la motorul autocarului a fost stins de trei autospeciale cu apă şi spumă.
"În jurul orei 5,40, pompierii militari ai Detaşamentului Sibiu au fost solicitaţi să intervină de urgenţă la intrarea în localitatea Şura Mare pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la compartimentul motor al unui autocar. La faţa locului s-au mobilizat prompt trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă precum şi un echipaj SMURD. La sosirea forţelor la faţa locului, incendiul se manifesta generalizat la întreg autocarul. Din informaţiile primite de la faţa locului, circa 30 persoane care se aflau în autocar pentru a fi transportate la serviciu s-au autoevacuat în siguranţă până la sosirea echipajelor de pompieri, acestea fiind preluate de un alt autocar. Incendiul a fost lichidat în scurt timp de către pompierii militari, fără probleme. A ars autocarul în proporţie de 80 %. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de un scurtcircuit electric la compartimentul motor", a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Alina Voina, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News