Auto - F1: Mercedes a găsit motivul pentru evoluţia sub aşteptări a lui Hamilton în calificări la Austin
Echipa Mercedes a anunţat că evoluţia sub aşteptări a campionului mondial Lewis Hamilton în calificările Marelui Premiu al SUA de la Austin a survenit ca urmare a defectării unui dispozitiv de protecţie a volanului, care a afectat performanţa monopostului german, relatează Reuters.
Hamilton a ocupat doar locul 5 în sesiunea de calificări, în timp ce coechipierul său Valtteri Bottas şi-a asigurat pole position-ul. Cursa americană s-a încheiat cu succesul finlandezului, dar Hamilton şi-a asigurat matematic al şaselea titlu de campion mondial al piloţilor prin clasarea pe locul secund.
Pe circuitul de la Austin, pilotul britanic a pornit din pole position în ultimii trei ani şi în fiecare cursă din 2014 a plecat din prima linie a grilei de start. Şeful de strategie de la Mercedes, James Vowles, a explicat că sub mâna dreaptă a lui Hamilton există un comutator rotativ care reglează frâna de motor şi că în mod normal acesta este blocat, dar că în mod accidental a fost activat.
Astfel, la fiecare viraj, pilotul acţiona accidental frâna de motor care l-a făcut să piardă din viteză la finalul turului de circuit. Hamilton a declarat după calificări că maşina nu a avut probleme şi este vina lui: Maşina nu a avut nimic, eu sunt de vină. În mod cert maşina are capacitatea de a fi în frunte, dar nu am reuşit azi. Hamilton, 34 ani, mai are un titlu mondial de cucerit pentru a egala recordul istoric de 7 titluri mondiale al germanului Michael Schumacher, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News