Australia: Cursantul unei şcoli de pilotaj, aflat la primul zbor, a reuşit să aterizeze după ce instructorul a leşinat
Cursantul unei şcoli de pilotaj, aflat pentru prima oară la manşa unui avion, a primit laude pentru că a reuşit să aducă singur la sol aeronava după ce instructorul său a leşinat deasupra unui aeroport din Australia de Vest, relatează luni DPA.
Înregistrarea audio a conversaţiei între turnul de control şi cursantul Max Sylvester, care lua lecţii în vederea obţinerea licenţei de pilot de avion, a fost publicată luni.
Cursantul şi-a păstrat calmul deşi a descoperit că instructorul său din avionul Cessna şi-a pierdut cunoştinţa în timpul zborului dramatic de sâmbătă.
El este sprijinit de umărul meu; încerc să-l ridic, dar continuă să cadă, a transmis Sylvester turnului de control de pe aeroportul din Jandakot, o suburbie sudică din oraşul Perth.
Ştiţi să conduceţi un avion?, a întrebat operatorul.
E prima mea lecţie, a răspuns cursantul adăugând că nu a efectuat niciodată manevra de aterizare.
Operatorul din turnul de control l-a îndrumat pe cursant să survoleze aeroportul, timp în care i-a explicat procedurile de aterizare.
Vă descurcaţi excelent. Ştiu că este foarte stresant, dar faceţi o treabă uimitoare şi vă vom ajuta să ajungeţi la sol, i-a transmis operatorul.
Cursantul a reuşit o aterizare aproape perfectă şi a oprit avionul în siguranţă în timp ce autospecialele pentru intervenţii de urgenţă se grăbeau la faţa locului.
Proprietarul şcolii de pilotaj, Chuck McElwee, a declarat reporterilor că nu a văzut niciodată un astfel de eveniment în cariera sa de 30 de ani. Am sperat la acest final fericit, a declarat el pentru News Ltd.
Instructorul care şi-a pierdut cunoştinţa, neozeelandezul Robert Mollard, a fost transportat la spital, iar starea lui este stabilă, notează DPA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News