Data publicării:
AUR și PRO România, negocieri pentru alegeri. Dan Tănasă, culisele discuției de marți
PRO România și Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) au purtat negocieri, marți, pentru alegerile care vor avea loc anul acesta.
Cele două partide, AUR și PRO România, ar putea merge împreună la toate alegerile care vor avea loc în acest an, dar se pare că se dorește ca alianța să fie sub numele de AUR, pentru a nu tulbura electoratul, potrivit surselor DCNews. Interesul comun ar fi să scoată cât mai multe procente la alegerile locale şi europarlamentare.
Deşi, inițial, nu se punea problema să existe candidaţi de la PRO România la europarlamentare, acum se speră la un loc în primii zece pe liste. Discuțiile continuă în aceste zile, fiind mai multe subiecte de pus la punct.
"Nu va fi nicio alianţă"
"Nu va fi nicio alianţă, noi nu facem niciun fel de alianţă. Am avut discuţii cu foarte mulţi oameni care îşi doresc să facă politică şi îşi doresc să candideze. Am avut discuţii cu membrii din Biroul Executiv al PRO România. S-a dovedit, până la urmă, că PRO România a fost o construcţie care a servit intereselor a doi - trei oameni din fruntea PRO România. Din păcate, au fost foartre mulţi oameni care au avut încredere în această soluţie care s-a dovedit o soluţie de conjuctură doar pentru scaunele lui Victor Ponta sau Corinei Creţu.
Am avut discuţii cu oameni din Biroul Executiv, care şi-au manifestat interesul de a candida pe listele alianţei AUR. Noi am spus de la început că toată lumea este binevenită să candideze la AUR - şi cei care au făcut politică, şi cei care nu au mai făcut politică -, pentru că este foarte greu să te baţi cu PSD şi cu PNL.
În toţi aceşti ani, am căutat şi noi anumiţi aleşi locali PRO România, nu i-am luat pe toţi pur şi simplu, pentru că trebuie să fim atenţi la calitatea celor pe care îi aducem în AUR. Înţeleg că PRO România are aproximativ 1.200 de consilieri la nivel naţional şi, sigur, ne dorim ca mai mulţi dintre aceştia să candieze pe listele AUR. AUR nu face nicio alianţă cu PRO România, cu Victor Ponta sau cu Corina Crețu. Nu facem alianţe! Cine vrea să candideze vine şi candidează pe listele AUR", a spus Dan Tănasă, purtătorul de cuvânt al AUR, pentru DCNews.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News