Data actualizării:
Data publicării:

Augustin Lazăr, mesaj exploziv despre procurori. ”Atacuri dure și frecvente”

Autor: Irina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Augustin Lazăr
Augustin Lazăr

De Ziua Justiției, procurorul general al României, Augustin Lazăr, transmite un mesaj tranșant.

”Prima duminică a lunii iulie este dedicată, începând din anul 1994, sărbătoririi Zilei Justiţiei, moment aniversar, dar şi simbolic pentru toţi cei care lucrăm în sistemul judiciar, în sensul recunoaşterii rolului important pe care justiţia îl are în societate. Din acest motiv, Ziua Justiţiei trebuie să reprezinte un prilej de reflecţie şi de analiză a parcursului şi evoluţiilor înregistrate de sistemul judiciar, în special în conjuncturile extrem de intense din ultimii doi ani. Am în vedere atât seria modificărilor legislative care afectează magistratura şi justiţia penală, cât şi atacurile la adresa judecătorilor şi procurorilor, mult mai dure şi mai frecvente în această perioadă", afirmă procurorul general într-un comunicat de presă transmis duminică.

”Misiune onorantă”

Augustin Lazăr a adăugat: ”Cum putem răspunde acestor provocări ale vremurilor, fără a permite împrejurărilor de moment să inducă ideea unei crize de autoritate, încredere şi identitate a sistemului judiciar? În primul rând, prin semnalul de unitate şi de implicare pe care magistratura, judecători şi procurori, trebuie să îl dea atunci când sunt în discuţie chestiuni fundamentale, care privesc însăşi esenţa justiţiei, ca serviciu public. Justiţia înseamnă adevăr şi dreptate, iar noţiunile de adevăr şi de dreptate sunt inerente naturii umane, nu se poate trăi fără ele. Practicarea justiţiei pentru aflarea adevărului şi pentru a se face dreptate este o misiune onorantă: a da supremaţiei legii rangul de normalitate, de regulă în societate, reprezintă o garanţie a echilibrului necesar unei ordini sociale democratice. Din acest punct de vedere, avem o responsabilitate imensă faţă de societate, pe care o putem îndeplini doar prin garanţiile de independenţă conferite de Constituţie”.

Independența procurorilor, o necesitate

”Independenţa procurorilor nu este un privilegiu conferit în interesul procurorilor, ci o necesitate pentru a ne asigura că justiţia, ca una dintre puterile statului, prin instituţiile sale, este capabilă să îşi îndeplinească rolul de a menţine echilibrul puterilor şi a corectitudinii relaţiei dintre stat şi cetăţean. Referitor la acest din urmă aspect, doresc să accentuez rolul constituţional al Ministerului Public de a apăra drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, obiectiv prioritar al procurorilor. În acest sens, în cursul anului trecut, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a lansat un proiect privind formarea şi perfecţionarea profesională a procurorilor în vederea consolidării instituţionale, a respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului în faza de urmărire penală, precum şi a reducerii numărului de condamnări la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În acest context, doresc să le transmit cetăţenilor, justiţiabili sau nu, să aibă încredere în procurori, să îi asigur că vom rămâne fideli spiritului Constituţiei, că vom acţiona cu profesionalism şi imparţialitate pentru a le apăra drepturile şi libertăţile fundamentale. Nu în cele din urmă, vreau să îmi exprim respectul şi aprecierea faţă de întreg corpul de magistraţi, judecători şi procurori, faţă de celelalte profesii juridice (avocaţi, notari, executori, personal auxiliar din instanţe şi parchete, experţi), faţă de toţi cei care, în cadrul sistemului judiciar, îşi exercită profesia cu responsabilitate faţă de societate şi cetăţeni, aplicând şi respectând legea", a conchis procurorul general. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel