AuGUSTeria – Trăiește Nostalgia - Târg caritabil, ediţia a 8-a, în acest weekend, în București
Asociaţia Umanitară Tadeu şi Biserica „Sfântul Dumitru-Poştă”, Paraclis Universitar, vă invită să participaţi la „AuGUSTeria – Trăiește Nostalgia - Târg caritabil, ediţia a 8-a”, care va avea loc în zilele de 24 şi 25 august a.c., pe strada Franceză nr.1, în Centrul Vechi al Capitalei.
Târgul caritabil are drept scop strângerea de fonduri necesare pregătirii pentru începutul anului școlar a unor copii sărmani, care provin din familii cu posibilități financiare reduse.
Evenimentul se va desfăşura pe parcursul a două zile şi va avea loc la Biserica „Sfântul Dumitru-Poştă”, Paraclis Universitar, și ne va aminti de începutul zilelor de școală, în copilăria anilor ’80-‘90.
În data de 24 august, începând cu ora 17.00, veţi putea participa la „Festivalul limonadei”, o sărbătoare plină de culoare, unde veţi avea ocazia să gustaţi limonada preferată, care va fi preparată de voluntarii noştri, adulţi şi copii.
Încheiem evenimentul „AuGUSTeria” cu Târgul de bucate tradiţionale, la care vă aşteptăm în data de 25 august, începând cu ora 11.00. În cadrul târgului veţi putea alege, pentru dumneavoastră şi persoanele dragi, produse handmade, lucrate de voluntari, dar și bucate tradiționale, pregătite de gospodinele noastre, cu ingrediente naturale şi multă dragoste.
În ambele zile, vizitatorii vor asista la momente artistice de muzică, dans, precum și la ateliere interactive, pe diverse teme, având posibilitatea unei călători în timp, într-o zonă special amenajată cu obiecte retro.
Participanţii pot alege produsele favorite și oferi donaţii benevole, care vor constitui fondul necesar pentru cumpărarea ghiozdanelor şi rechizitelor şcolare care vor fi oferite copiilor.
Aflat la cea de-a opta ediție, Târgul caritabil „AuGUSTeria” este un proiect inițiat de Asociația Umanitară Tadeu, în colaborare cu Biserica ”Sfântul Dumitru-Poștă”, Paraclis Universitar. În cei șapte ani de când proiectul se află în derulare, târgul cu gust de vară a reușit să pregătească pentru începutul anului școlar aproximativ 2000 de copii, cărora le-au fost oferite ghiozdane și rechizite necesare pentru şcoală.
Având speranţa că ne veţi fi alături, vă mulţumim anticipat pentru prezenţă şi generozitate!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News