Atletism: Rusoaica Savina, suspendată 12 ani pentru dopaj
Atleta rusă Ksenia Savina (29 ani), specialistă în probele de semifond, a fost suspendată pentru o perioadă de 12 ani din cauza încălcărilor regulamentului antidoping de către Unitatea pentru integritatea atletismului (AIU), a anunţat, miercuri, federaţia rusă de atletism, citată de Reuters.
Antrenorul şi soţul atletei, Alexei Savin, a primit şi el o suspendare de patru ani, tot pentru încălcarea regulamentului antidoping. AIU, care monitorizează problemele de dopaj în atletism, a precizat că luna trecută cei doi au fost acuzaţi de manipulare şi complicitate în violarea regulamentului antidoping. Rusia a fost afectată de numeroase sancţiuni în ultimii ani în afaceri de dopaj, după ce anchete internaţionale au descoperit probe legate de existenţa unui sistem de dopaj susţinut de stat în atletism şi alte sporturi.
Agenţia antidoping rusă (RUSADA) şi federaţia rusă de atletism au fost suspendate după un raport comandat în 2015 de Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA), care a găsit probe ce demonstrează că statul a susţinut un sistem de dopaj în atletismul din Rusia. Suspendarea RUSADA a fost ridicată anul trecut, dar federaţia rusă de atletism este în continuare suspendată de forul mondial - IAAF.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News