Data publicării:

Atletism: Directorul tehnic al Federaţiei britanice a demisionat

Autor: DCNews Team | Categorie: Sport
WhatsApp

Federaţia britanică de atletism a anunţat, marţi, demisia directorului tehnic naţional, Neil Black, care a anunţat că va reflecta la viitorul său după suspendarea pentru dopaj a lui Alberto Salazar, fostul antrenor al multiplului campion olimpic Mo Farah, informează AFP.

Demisia directorului tehnic va deveni efectivă la finele lunii octombrie, a precizat Federaţia britanică în comunicatul dat publicităţii, mai exact după maratonul de la Chicago la care Farah va lua startul. Federaţia britanică de atletism i-a încredinţat în 2013 lui Salazar un post de consultant în cadrul programului său de pregătire, pe care Black, aflat în funcţie din 2012, l-a calificat drept 'genial'.

Antrenorul american Alberto Salazar, care s-a ocupat între alţii de atletul britanic Mo Farah, cvadruplu campion olimpic, a fost suspendat pe o perioadă de patru ani, pentru încălcarea regulilor antidoping. Fost alergător şi triplu câştigător al maratonului de la New York, Salazar (61 ani) a devenit ulterior un antrenor de succes, însă cu o reputaţie controversată. Agenţia americană antidoping (USADA) l-a suspendat patru ani pentru 'organizarea şi incitarea la o conduită dopantă interzisă'.

Alături de Salazar a fost suspendat, tot pentru patru ani, şi medicul Jeffrey Brown, care lucra alături de antrenor în cadrul Nike Oregon Project. Această decizie a venit la capătul unei anchete care a demarat în 2015, după dezvăluirile făcute de BBC în legătură cu practicile de la centrul de antrenament de la Beaverton (Oregon), condus de Salazar. Britanicul Mo Farah, care a cucerit patru medalii olimpice de aur la 5.000 şi 10.000 m, s-a antrenat sub comanda lui Salazar între 2011 şi 2017, alături de americanul Galen Rupp, dublu medaliat olimpic la 10.000 m şi maraton, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel