Data publicării:

Atenție pentru românii care pleacă în vacanță în Turcia. Întreg litoralul, învăluit în fum

Autor: Tudor Curtifan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Incendiile uriașe de pădure care par de nestăpânit au învăluit întreg litoralul Turciei în fum, acolo unde mii de români își petrec concediile în această perioadă. Aerul este irespirabil, din cer plouă cu cenușă și frunze arse, iar în unele zone, precum stațiunea Marmaris, turiștii au fost evacuați din hoteluri după ce flăcările s-au apropiat amenințător.

Un român care este cazat la 20 de kilometri de zona Manavgat, unde au fost turiști evacuați din hoteluri, a filmat norul gros de fum și flăcările care se vedeau ieri de la balconul camerei.

”Din ce am înțeles au fost mobilizați foarte mulți pompieri, 23 de elicoptere, patru avioane și peste 100 de autospeciale. Singura problemă este fumul, care aduce cu el resturi de vegetație arsă, care se așează în piscină, în balcoane, și pe nisip”, a transmis acesta, pentru Antena 3.

Focarele sunt încă departe de cele mai multe stațiuni preferate de români, însă fumul creează mari probleme.

”Ne-am trezit foarte speriați deoarece fumul era destul de aproape de resortul în care ne aflăm. Aerul devenise irespirabil, ningea cu funingine și nu s-a putut sta la plajă.”, a declarat o altă turistă pentru News Hour with CNN.

În Side turiștii au filmat și operațiunile de salvare.

”Incendiile s-au reaprins. Dimineață a fost mai bine, a fost aerul suportabil. Soarele este ca în ceață, de sus pică funingine și ace de pin arse.”, relatează o româncă.

În stațiunea Lara, cea mai îndepărtată de focar, românii au stat mai liniștiți.

”Doar un nor de fum, ce se vede înspre mare. Am înțeles de la cei de la recepție că incendiul a fost izbucnit undeva la 84 de kilometri de aici.”

Românilor care pleacă în Turcia, autoritățile le transmit că sunt în alertă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel