Măsura prelungirii arestului preventiv s-a dat în lipsă, atacatorul aflându-se la Penitenciarul Jilava, unde a fost dus la sfârşitul lunii noiembrie 2018, pentru a fi supus expertizei psihiatrice la Institutul Naţional de Medicină legală "Mina Minovici", rezultate care nu au sosit încă.
Pe 11 noiembrie 2018, un tânăr de 20 ani a rănit zece persoane, după ce a intrat cu maşina în uşile de acces de la Mall Brăila, la puţin timp după ce a înjunghiat un bărbat şi a rănit doi pietoni aflaţi pe centura oraşului.
Procurorii DIICOT au deschis, în acest caz, dosar pe legea privind combaterea terorismului, iar procurorii Serviciului Teritorial Galaţi s-au sesizat din oficiu cu privire la posibila săvârşire a unor infracţiunilor prevăzute de Legea 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, fiind vorba de un dosar distinct de cel deschis la Tribunalul Brăila.
Planul atacatorului
Planul atacatorului de la Mall Brăila era să omoare cât mai mulţi români şi apoi să se sinucidă, potrivit informaţiilor furnizate de Biroul de Presă al Tribunalului Brăila. "Acţiunile au avut menirea a atrage atenţia asupra unui aspect, a unei idei, în general unei idei extremiste/radicale, ori pentru a schimba ceva în ordinea unei societăţi, inclusiv în deciziile din domeniul politic, toate acestea fiind prevăzute expres de Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, iar în cazul de faţă, scopul final şi declarat chiar de inculpat al acţiunilor sale a fost acela de a extermina cât mai mulţi români, care nu se circumscriu ideii sale de calitate umană, aşa cum inculpatul a văzut că sunt oamenii în Suedia, de exemplu (acolo unde ar fi lucrat, conform propriilor declaraţii), inculpatul declarând, la momentul prinderii sale de către cetăţeni, că 'trebuie să curgă sânge în ţara asta', 'sunt un terorist' etc., relevante fiind sub acest aspect şi ideile radicale pe care inculpatul le-a expus în biletele scrise olograf chiar de către el şi care se află la dosarul cauzei", a precizat Tribunalul Brăila.
În urma atacului de la Mall Brăila, au fost rănite şapte persoane, cinci adulţi şi doi copii de 11 şi 13 ani. Înainte cu puţin timp de a intra în mulţimea de la mall, tânărul înjunghiase un bărbat cu care avusese un conflict, de la o maşină şi rănise alte două persoane, pe centura oraşului. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând 0,37mg/l alcool şi i-au fost recoltate probe biologice, urmând a se stabili dacă acesta se află sub influenţa altor substanţe.
Parfenie a fost condamnat în 2017 de Judecătoria Brăila la 6 luni de supraveghere ca măsură educativă, pentru comiterea în 2015, pe vremea când era minor, a infracţiunii de lovire sau alte violenţe, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Brăila, Laura Dan. Marius Valentin Parfenie şi tatăl său au bătut cu ranga un bărbat până l-au băgat în spital, tatăl acestuia fiind condamnat la rândul lui la 8 luni de închisoare.
Vezi și: Mall Brăila. DIICOT: Atacatorul, acuzații de terorism
Mall Brăila atac. Plan diabolic, pus la cale de atacator
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Horoscop 6-14 mai. Daniela Simulescu evidențiază o zodie care are nevoie de smerenie: Ce vă trebuie mai mult? - Video
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”
- Horoscop 6-12 mai 2024. Mihai Voropchievici: Reușită excepțională pentru o zodie
- Bisericile din Occident, tot mai goale. Preot: Decât să judecăm, am putea lua aminte
- Ce înseamnă credința pentru omul modern. Cuvintele preotului ne liniștesc: Întotdeauna avem această lumină în noi
- Chirieac, despre ceremonia lui Putin: Este un ucigaș căutat și interzis în toate statele civilizate ale lumii