ATENTAT. Cel puțin 27 de morți și 35 de răniți
Cel puțin 27 de persoane și-au pierdut viața și alte 35 au fost rănite în Kabul, Afganistan într-o moschee șiită. Potrivit poliției un atacator sinucigaș s-a aruncat în aer în mijlocul credincioșilor.
Atacul s-a produs în timpul dimineții (07:30 GMT). Atacatorul s-a aruncat în aer în mijlocul persoanelor care participau la o ceremonie religioasă șiită în moscheea Baqir-ul-Ulum.
Printre victime se află și copii, a declarat Faraidon Obaidi, șeful departamentului de anchete penale din Kabul. 'Urmează să stabilim dacă (în moschee) se aflau și femei atunci când atacatorul sinucigaș s-a aruncat în aer', a adăugat el, scrie Agerpres.
Anterior, Ministerele de Interne și al Sănătății indicaseră un bilanț de opt morți și 17 răniți, iar ToloNews, o agenție de știri locală, transmisese că în explozie și-au pierdut viața cel puțin 13 oameni și 30 au fost răniți. Potrivit DPA, insurgenții talibani au dezmințit orice fel de implicare în atac.
Potrivit martorilor citați de Xinhua în interiorul lăcașului de cult se aflau circa 300 de credincioși în momentul atacului, care a avariat grav moscheea. Atentatul sinucigaș nu a fost deocamdată revendicat.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News