Material realizat prin programul "București-Centenar" - Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic.

În numărul 188 din România Nouă, publicat la Chișinău, Miercuri 24 Octombrie 1918, ziar condus de Onisifor Ghibu și Ion Mateiu, unul dintre cei mai mari luptători pentru drepturile românilor din Timoc, dr. Atanasie Popovici (foto.) își exprimă un vehement punct de vedere în dorința de alipire a teritoriului pe care locuiau românii din Serbia la România, alături de frații lor din Oltenia. Punctul său de vedere este introdus mai întâi de Onisifor Ghibu, neobositul sibian, unul dintre cei mi mari susținători mediatici ai unirii de la 1918., care stătea de fapt în spatele acțiunilor lui Popovici.

„Și Românii din Serbia cer unirea cu România

Cât de nebiruită e puterea de viață a popoarelor, aceasta ne-o arată zilnic evenimentele din diferitele țări și o putem vedea limpede și la poporul nostru, care deși apăsat timp de peste o mie de ani, se renaște astăzi la o viață nouă. Și nu numai Ardelenii și Bucovineni s au trezit la viață nouă, ci și Românii din Serbia.

După propaganda făcută de colegul nostru Dr. A. Popovici în gazeta noastră, același dor de unire se arată la tot mai mulți Români din Serbia, cari vin acum și cer și ei Unirea cu România. Se vor ceti cu o adevărată pietate rândurile de mai jos ale unui refugiat de acolo, cari sunt o bună piatră la edificiul nostru național.

Dorința noastră a Românilor din Valea Timocului

Noi Românii trăind la Serbia de atât timp am fost lăsați ca copiii fără mamă. De aceia mama noastră iar peste Dunăre strigând la noi: Va veni și ziua voastră să fiți în zilele mele!

Doriam pe frații din Oltenia care erau depărtați de noi, dar astăzi a venit ziua să ne îmbrățișăm.

Știu din școală, că mergând în anul 1898 în escurise la mânăstirea Vratna, a doua zi găsesc scrisă jitia (viața) lui Traian. Ca să le dau dovadă la colegii mei, i-am dus la Dunăre în dreptul Turnului-Severin să vadă piciorul podului din timpul lui Traian. Când ne-am întors din escursiune, le-am dat Istoria Română ca să crează despre spusul meu. Da aceea nu era liber să deslușim: pe ce timp ne-a lăsat Traian? Pentru Istoria ce s a găsit la mine m a amendat cu 200 de lei, însă eu i-am spus lui d. director Staicovici că sunt amendat. Răspunsul lui d. director a fost că aici e Serbia, nu e România! Eu am ținut cu dreptul ca după istoria Română. Țin minte parcă e acum, când tata îmi povestea despre prințul Știrbei când a vebit la Raduievaț și spunând la țărani ce-i asta poporul Românesc și România, și că va veni ziua noastră să vă îmbrățișați cu frații voștri din Oltenia, peste Dunăre.

Cu adevărat că va veni acum timpul să ne unim, după atâta timp! Dorim cu cea mai mare bucurie înaintarea lucrului cu care se ocupă d. dr. Atanasie Popovici pentru frații lui cari erau îndepărtați de atâta timp, ca să ne lipim de mama noastră.

Trec pe timpul de la 1912.

In războiul cu Turcia până la 1915 lupte erau necontenit și unde erau lupte mai grele, Sârbii trimiteau divizia Timocului, de Români, strigând: Vlași! Dar nu da voie să se vorbească limba română. Știu că pe câmpul de luptă a rătăcit o gazetă cu scrisul d-lui Tache Ionescu, care a cerut pe Românii din cele două județe. Când am citit soldaților din regimentul 13, toți erau bucuroși. Dar nu știu pentru ce s a depus în tăcere. Nouă ne era greu să nu știm cum are să fie, dar astăzi se vede că a venit timpul ca să se împreune cele două județe. Cum a dorit d-l dr. A. Popovici, așa dorim și noi. Când mă gândesc cum erau frații mei olteni spre mine când am trecut Dunărea din Bulgaria, nu numai soldații dară și poporul do dincolo ne-a primit ca pe frați nenorociți."

Notă 1: Dr. Atanasie Popovici a fost unul din cei mai de seamă fii ai poporului, a fost un militant pentru drepturile românilor din Serbia.

Născut la Geanova, lîngă Negotin, în Timoc, fiul de preot „român" a terminat teologia la Belgrad şi pedagogia la Universitatea din Jena (Germania), după care şi-a luat doctoratul cu teza despre Pedagogia experimentală. În Germania a intrat în legătură cu românii ardeleni care erau la studiu, în frunte cu Onisifor Ghibu.

Sprijinit de Onisifor Ghibu, care-i dăduse scrisori de recomandare către Nicolae Iorga şi Spiru Haret, Atanasie Popovici a prezentat un memoriu despre românii timoceni în şedinţa Camerei deputaţilor din 18 decembrie 1912, o mişcătoare comunicare adresată guvernului. La cîteva zile după aceea, dr. Atanasie Popovici a publicat în ziarul „Adevărul" un articol intitulat Românii din Serbia apelează către Ţară şi Parlament. În opinia publică a României părea că se manifestă un oarecare interes pentru această nouă „problemă naţională". Deşi i s-au dat asigurări şi s-a promis ajutor pentru vlahii/românii timoceni, în realitate totul a rămas la stadiul de vorbe, ceea ce l-a determinat pe Popovici să se reîntoarcă în Germania (în Serbia era urmărit de organele statului pentru că era considerat „dezertor", neprezentîndu-se la „concentrări"). După intrarea României în cel de-al doilea război balcanic, în 1913, Popovici a adresat un lung memoriu Legaţiei Române de la Berlin, punîndu-i acesteia în vedere că România este datoare faţă de sine însăşi să anexeze la teritoriul ei Valea Timocului, unde locuiesc mase compacte de circa 300.000 de români. În timpul Conferinţei de pace, românul timocean a adresat lui Take Ionescu, la Bucureşti, o telegramă cu următorul conţinut: „Cereţi de la bulgari judeţul Vidin şi de la sîrbi Craina".

Notă 2: Timocul, Valea Timocului sau Craina Timocului este o regiune situată în nordul peninsulei Balcanice (în estul Serbiei și nord-vestul Bulgariei), de-a lungul văii râului Timoc și în zonele montane adiacente acesteia. Este formată din județele sârbești Branicevo, Morava de Est, Bor și Zaječar, precum și regiunea bulgară Vidin. Uneori, regiunea este numită în mod savant Tribalia (după tribali, o ramură a dacilor din Antichitate care a trăit în nord-vestul Bulgariei de azi) sau Podunavia în evul mediu.

În această regiune trăiește o importantă populație românească, numită de către slavi „rumuni" sau „vlasi" (vlahi). Conform recensământului sârbesc din 2011, aceasta comunitate numără 35.330 de persoane în documente, dar prin prisma numărătorii paralele recensămintelor oficiale, extrapolate cu numărul gospodăriilor și a numărului de copii care încep școala și sunt nevoiți să urmeze un an pregătitor de limba sârbă, se estimează a fi în jur de 300.000. [1].

O altă importantă comunitate românească din Serbia este cea a românilor din Voivodina. Aceștia însă, contrar situației celor din Timoc, se bucură de multe drepturi, arată sursele deschise.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News