”În România, nivelul de alertă se menține la același nivel și asta în funcție de informațiile pe care noi le avem disponibile și evenimentele care indică un risc scăzut de producere a unui atentat terorist pe teritoriul României. Știți foarte bine că SRI este autoritatea națională în domeniul prevenirii atacurillor teroriste, iar pentru SRI prevenirea atacurilor este un obiectiv vital de asigurare a siguranței cetățenilor români și aceste obiective sunt realizate din partea tuturor instituțiilor cu care colaborăm, cu cei de la SIE, MAI, MAPN. Aș vrea să vă spun că măsurile adoptate de SRI sunt luate pe baza unor evaluări permanente pe care le facem. SRI se află într-o permanentă precauție, activarea acestor paliere de comunicare și cooperare internă și externă permit idenficarea timpurie a acestor riscuri și să le neutralizăm. Nivelul de alertă teroristă în momentul de față este precaut, sau culoarea albastră, așa cum avem acum în sistemul național. Asta presupune că informațiile recente indică un risc scăzut de producere a unui atac terorist pe teritoriul României, incidentele particulare sunt atent monitorizate astfel încât să fie contracarate prompt de SRI, în colaborare cu parteneri”, a spus Sorin Sava, la Realitatea TV.
Citește și: ATAC TERORIST CHARLIE HEBDO. Casa Albă condamnă vehement atacul comis la redacţia Charlie Hebdo
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Ciorbă de murături: Rețeta momentului. O vei prepara de mai multe ori
- Motivul primei vizite a Regelui Charles al III-lea în România. Camelia Csiki: Puțină lume știe. Este legată de o condiționare
- Chefi la cuțite: "Lovitură psihică" în echipa lui chef Alexandru Sautner
- Cea mai mare greșeală pe care o facem când ne rugăm. Preotul Adrian Agachi: E o scuză pe care o auzim foarte des nu doar la spovedanie, ci și în general
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”