Atac revendicat de talibani la Kabul, soldat cu cinci morţi, în timp ce Khalilzad îşi prezintă planul de pace
Un atentat sinucigaş revendicat de talibani, care a făcut cel puţin cinci morţi, a avut loc luni seară în centrul capitalei afgane Kabul, la scurt timp după o întâlnire între preşedintele Ashraf Ghani şi emisarul american Zalmay Khalilzad dedicată proiectului de acord de pace cu insurgenţii afgani, transmite AFP.
Atacul a survenit într-un moment în care la televiziunea afgană era difuzat un interviu cu Zalmay Khalilzad, în care acesta a vorbit despre un posibil viitor acord de pace cu talibanii.
Atentatul, urmată de focuri de armă şi explozia unei benzinării cuprinse de flăcări, s-a produs în apropierea vastului complex Green Village din Kabul, unde se află agenţii de asistenţă şi organizaţii internaţionale.
"Cinci cadavre şi 50 de răniţi - toţi civili - au fost evacuaţi până în prezent", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Nasrat Rahimi.
Imagini difuzate pe reţelele sociale au arătat o coloană densă de fum ridicându-se pe cerul capitalei afgane.
Talibanii au revendicat atacul, comis, potrivit purtătorului lor de cuvânt, Zabihullah Mujahid, de un kamikaze şi un comando.
Zalmay Khalilzad, fost ambasador american în Irak şi Afganistan, de origine afgană, a sosit duminică seară la Kabul. El a avut o întrevedere cu Ashraf Ghani pentru a-i prezenta rezultatele celei de-a noua runde de negocieri cu talibanii, încheiată de curând la Doha.
Diplomatul american discută de aproape un an despre un compromis cu insurgenţii pentru a pune capăt celor 18 ani de război în Afganistan, iar un acord istoric în acest sens este considerat ca iminent.
Până în prezent, guvernul afgan a fost ţinut la distanţă de tratativele de la Doha, talibanii motivând că aceasta este doar o marionetă a Washingtonului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News