”Astăzi, INS și Eurostat au arătat că România este țara care a înregistrat cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană în trimestrul doi. Așadar, o performanță confirmată de biroul european de statistică, Eurostat. În aceeași zi, total neinspirat și într-o manieră profund demagogică, deputatul PNL Marilen Pirtea critică guvernul și, conform acestuia, o așa-zisă performanță a măsurilor guvernamentale. Așteptările sunt mari de la domnul Pirtea, fiind și cadru universitar, însă acesta preferă să se coboare într-o politică a populismului și a manipulării, politizând în mod nepermis o instituție de învățământ superior, cum este cazul Universității de Vest Timișoara.” declară Cucșa.
[citeste si]
Deputatul ALDE adaugă că ”Datele statistice ne confirmă realitatea pe care trebuie să o vadă și opoziția: avem printre cele mai bune rezultate economice din Uniunea Europeană! Degeaba se forțează opozitia să găsească dezastrul din saltul economic, pentru că cifrele oficiale nu le oferă acest prilej! Este firesc ca opoziția să critice guvernul. Ceea ce nu e firesc, este ca opoziția să mintă opinia publică cu privire la performanța măsurilor economice. Totodată, coaliția PSD – ALDE a propus în programul de guvernare măsuri care îi vizează pe tineri. Potențialul tinerilor noștri trebuie să fie pus în valoare mai bine, iar, în acest sens, guvernul PSD - ALDE propune măsuri destinate reducerii ratei șomajului și a riscului de sărăcie și excluziune socială în rândul tinerilor. Spre exemplu, la începutul acestui an a fost adoptat programul 'Start-Up Nation România', al cărui principal aspect este acela că va reprezenta un factor motivațional pentru tineri, de a rămâne în țară pentru a desfășura activități de antreprenoriat. Cifrele spun clar că economia se dezvoltă în ritm susținut și ne vom atinge angajamentele luate pentru acest an. Toate aceste lucruri demonstrează că măsurile luate de Guvernul PSD - ALDE sunt sustenabile.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan