Data actualizării:
Data publicării:

Atac cu dronă în Afganistan. Pentagonul anunță că a ucis 'două ținte importante' ale Statului Islamic / VIDEO

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
Atac cu dronă în Afganistan. Pentagonul anunță uciderea a doi membri ai Statului Islamic / Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay
Atac cu dronă în Afganistan. Pentagonul anunță uciderea a doi membri ai Statului Islamic / Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay

Pentagonul a anunțat uciderea a doi membri ai Statului Islamic.

Pentagonul a anunţat sâmbătă că două ţinte importante ale grupării Stat Islamic (SI) au fost ucise şi încă una rănită în atacul cu dronă efectuat vineri de armata americană în Afganistan, fără alte precizări, transmite AFP.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a refuzat de asemenea să precizeze dacă islamiştii grupării Statul Islamic al Khorasan (ISIS-K) care au reprezentat aceste ţine au fost implicaţi în atacul comis joi în zona aeroportului din Kabul, soldat conform surselor locale cu peste 170 de morţi, inclusiv 13 militari americani, atac revendicat de respectiva grupare.

Este vorba despre organizatori şi operatori ai ISIS-K, este deja un motiv suficient, a răspuns el la o conferinţă de presă.

Talibanii au protestat după atacul american şi, contrar Washingtonului, care afirmă că nu există victime printre civili, susţin că atacul american cu dronă a provocat şi victime civile. Americanii ar fi trebuit să ne informeze înaintea efectuării raidului aerian, a fost un atac clar pe teritoriul afgan, două persoane au fost ucise, două femei şi un copil sunt răniţi în atac, a declarat agenţiei Reuters un purtător de cuvânt al talibanilor.

Statul Islamic al Khorasan (ISIS-K), o grupare constituită din transfugi talibani în provincia Khorasan, este considerată chiar mai radicală decât talibanii care au preluat puterea în Afganistan pe 15 august şi se află în conflict cu aceştia, scrie Agerpres.

SUA, asemuite cu un „lup de pradă“ de liderul suprem din Iran: Biden e la fel ca Trump!

 

Cu puțin timp înainte ca Iranul, Statele Unite ale Americii și alte țări să se întoarcă la Viena pentru discuții referitoare la Acordul Nuclear, liderul suprem Ali Hosseini Khamenei a spus că SUA sunt „un lup de pradă”, iar Joe Biden nu este diferit de predecesorul său. Khamenei a vorbit despre comportamentul „nerușinat” al SUA în legătură cu acordul nuclear al Iranului din 2015, spunând că s-a comportat ca și cum Iranul ar fi părăsit acordul, în timp ce americanii s-au retras în 2018, impunând sancțiuni dure Teheranului.

De asemenea, el i-a criticat pe semnatarii europeni ai acordului, spunând că „sunt și ei ca SUA, dar în cuvinte și retorică sunt mereu pretențioși, ca și cum Iranul ar fi ridiculizat și subminat negocierile de mult timp”.

Remarcile liderului suprem au venit în timpul primei sale vizite în cabinetul președintelui Ebrahim Raisi, care a obținut miercuri un vot de încredere cuprinzător din partea parlamentului țării (citește continuarea AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel