„Pierderea popularităţii şi efectele Lunii afectate în astrogramă pentru intervalul aprilie 2018 final de lună martie 2019 aveau să îi aducă tot ceea ce punea în evidenţă imaginea, legătura cu trecutul, defăimările şi acuzaţiile până la excluderea ei din partidul pe care îl reprezenta. Toate scandalurile de imagine în care a fost implicată şi stările afectivo-emoţionale, aveau să marcheze un an astrologic greoi prin care practic destinul ei avea să o aducă faţă în faţă cu problemele manifestate din trecut şi care, aici şi acum, încep să îşi pună amprenta până la final de an 2018 dar şi în primul trimestru al anului 2019”, a precizat Ioan Burculeț.
„Nu este întâmplător faptul că modul de manifestare şi circumstanţele din exterior aveau să se evidenţieze în tot acest interval”, a mai spus acesta, potrivit wowbiz.ro. „În plan astrologic, începând din luna iunie, s-au manifestat pentru ea aceste aspecte pe care nu avea cum să le evite şi care îi vor aduce în cele din urmă, oricât ar încerca să se evidenţieze, pierderea de imagine şi tendinţa de abandon specifică în anumite circumstanţe existenţiale nativilor din constelaţia Rac”, conform astrologului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol