Data publicării:

Astrograma Alinei Gorghiu. Astrologul DC News Daniela Simulescu: Aceasta este menirea ei

Autor: Daniela Simulescu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Sursa foto: Facebook Alina Gorghiu
Sursa foto: Facebook Alina Gorghiu

Astrologul DCNews, Daniela Simulescu, i-a realizat portretul astrologic al Alinei Gorghiu. 

Alina Gorghiu, Ministrul Justiției, s-a născut pe 16 septembrie 1978, în Tecuci. Observăm că avem o nativă Fecioară, adică o persoană meticuloasă, pedantă, pragmatică, (auto)exigentă, muncitoare, cu modestie, dornică să găsească soluții, atrasă de optimizare sau eficientizare, organizare, simplificare.


Luna, astrul emoțiilor, se afla în Pești. Pe cât de pragmatică și calculată pare în exterior, pe atât de sensibilă este. Nativa are o lume interioară nelimitată. Luna în Pești predispune la inspirație, imaginație, intuiție, compasiune și un grad ridicat de empatie.

Conjuncția lui Mercur, planeta gândirii și a comunicării, cu Saturn, planeta responsabilității, de asemenea în Fecioară, i-a oferit o minte foarte structurată și disciplinată, răbdare, dar și doză de rigiditate. Să nu uitam de discursul coerent și focusat. Sau de apetența pentru a găsi explicațiile cele mai potrivite. Venus, planeta feminității și a iubirii, se afla în Scorpion. Aici depistăm un devotament dus la extreme și profunzime în sentimente.

Marte, planeta acțiunii și a curajului, se afla în Balanță. Atunci când are de dus o luptă, Alina Gorghiu alege de fiecare dată calea diplomației. În plus, Balanța este semnul dreptății. Dovadă și cariera pe care a ales-o. Cu acest aspect, reușește să medieze orice conflict, atât din viața profesională, cât și din cea personală. Sau cel puțin încearcă. Dar menirea ei, având Nodurile Lunare pe axa Fecioară (Nodul Nord sau destinul) - Pești (Nodul Sud sau lecția de viață) este aceea de a găsi ordine în orice haos, de a “stinge incendii” in situații de criză. 

Alina Gorghiu s-a născut la 16 septembrie 1978. A urmat Colegiul Naţional "Vlaicu-Vodă" Curtea de Argeş (1993-1997).

Absolventă a Facultăţii de Ştiinţe Juridice şi Administrative din cadrul Universităţii Creştine "Dimitrie Cantemir" (1997-2001); licenţă în ştiinţe juridice, specializarea Ştiinţe Juridice şi Administrative la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti.

Între 2002 şi 2003 a urmat studii postuniversitare în domeniul "Ştiinţe Penale - Criminologie", în cadrul Universităţii Bucureşti, Facultatea de Drept. În 2008 obţine o nouă licenţă în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative, Universitatea Piteşti.

În 2007 a absolvit un program de master în "Comunicare şi Relaţii Publice", Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice "David Ogilvy". În acelaşi an, a urmat un curs de iniţiere în profesia de mediator, organizat de Consiliul Baroului Bucureşti şi Centrul de Mediere şi Arbitraj Bucureşti.

În iunie 2011 a urmat programul "Public Leaders in Southeast Europe" la Universitatea Harvard.

Din 2012 este doctor în drept, specializarea drept penal, în cadrul Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi.

Şi-a început activitatea profesională ca avocat stagiar, colaborator (2002-2004), apoi consilier local în cadrul Consiliul Local al Sectorului 5 Bucureşti (2004-2008), asociat în cadrul "Gorghiu, Pop şi Asociaţii - Societate Civilă de Avocaţi" (2005-2012), consilier al preşedintelui AVAS (2007-2008), practician în insolvenţă (2009-2010), avocat titular al Cabinetului individual de Avocat "Gorghiu Alina Ştefania" (2013-2016).

Este autor coordonator al volumului "Medierea - Oxigen pentru Afaceri" (2011); autor unic al volumului "Infracţiuni Contra Drepturilor Electorale" (2012); coautor al volumului "Medierea Conflictelor" (2013) şi autor coordonator al volumului "Medierea - Oxigen pentru O Societate Modernă" (2013).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel