Data publicării:

Asociația Pro Infrastructură, REACŢIE după ce Cătălin Drulă a devenit ministrul Transporturilor: Vrem să auziți de la noi adevărul

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto Agerpres
Foto Agerpres

Asociația Pro Infrastructură transmite un mesaj despre Cătălin Drulă, noul minstrul al Transporturilor. 

"Astăzi Cătălin Drulă a devenit ministru al Transporturilor. Pentru că s-au făcut și se vor mai face multe speculații și dezinformări, vrem să auziți de la noi adevărul. Cătălin Drulă a fost unul din fondatorii Asociației Pro Infrastructură, înființată în mai 2015, și a fost Vicepreședinte și Director Executiv în primele luni până în noiembrie 2015 când a fost cooptat de Dacian Cioloș în echipa sa. Din acel moment a renunțat la toate funcțiile de conducere din API și ele au fost preluate imediat (până în prezent) de Ionuț Ciurea.

În toți anii care au urmat, numeroși "prieteni" au încercat să ne discrediteze spunând că suntem subordonații lui și/sau ai USR. Fals. Puteți vedea că mereu am criticat faptele, prostiile și hoțiile din minister și din companiile de stat, indiferent de numele și partidele implicate.

Vom rămâne la fel: total independenți, apolitici și obiectivi. Vom critica de fiecare dată când ministrul va greși sau când CNAIR, CFR ori autoritățile de la metrou sau din aviație nu își vor îndeplini prompt promisiunile și obligațiile. Sperăm că noul ministru va avea curajul, puterea de muncă, susținerea politică și timpul să facă adevăratele reforme structurale în MT și în companiile din subordine pe care le așteptăm cu toții de zeci de ani", transmite Asociația Pro Infrastructură într-un mesaj distribuit pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel