Asistentul vocal Alexa i-a spus unei fetiţe să bage o monedă în priză
Alexa, asistentul vocal al Amazon, i-a spus unei fetiţe în vârstă de 10 ani să atingă o monedă de un ştecher pe jumătate băgat în priză.
Sugestia a venit după ce fetiţa i-a cerut Alexei "o provocare".
"Introdu un încărcător de telefon pe jumătate în priză, iar apoi atinge o monedă de ştecher", a replicat asistentul vocal, conform BBC. Amazon transmite că a reparat eroarea de îndată ce i-a fost adusă la cunoştinţă.
Mama fetiţei a descris incidentul pe Twitter.
"Făceam mai multe provocări fizice, cum ar fi statul întinse şi rostogolirea în timp ce ţineam un pantof pe un picior, explicate de un profesor pe Youtube. Vremea era urâtă, nu puteam ieşi afară. Iar fetiţa a mai vrut o provocare. Atunci asistentul vocal i-a spus această provocare, pe care a găsit-o pe internet", a spus femeia.
Activitatea este una cunoscută în mediul online, şi se numeşte "provocarea bănuţului". Ea circulă pe Tik Tok şi alte reţele sociale de mai bine de un an. O astfel de activitate poate provoca şocuri electrice, incendii, dar şi alte daune.
"Ştiu că poţi pierde degete, mâini, braţe. Cineva poate fi rănit grav în urma acestor activităţi", a declarat Michael Clusker, şeful pompierilor din Carlisle East, în 2020.
Mama fetiţei spune că a intervenit şi i-a spus Alexei să nu dea această provocare, dar a adăugat şi că fiica ei "este suficient de deşteaptă încât să nu facă asta".
Amazon, reacţie rapidă
"Încrederea clienţilor este totul pentru ceea ce facem noi, iar Alexa este creată pentru a veni cu informaţii relevante, ajutătoare şi exacte. De îndată ce am aflat de această eroare, am luat măsuri pentru a o remedia", a transmis compania.
Elon Musk vrea implantarea cipurilor în creier
Elon Musk, fondatorul Tesla și cel mai bogat om din lume, consideră că civilizaţia umană se va prăbuşi şi va dispărea în cele din urmă dacă oamenii nu fac mai mulţi copii
Acesta contrazice părerile specialiştilor care sunt de părere că sunt prea mulţi oameni pe Pământ, pentru ca situaţia globală să mai poată fi gestionată eficient.
Într-un interviu acordat Wall Street Journal, Elon Musk a declarat că civilizaţia umană ar putea dispărea dacă se continuă acest trend.
"Nu sunt suficienți oameni, nu pot să subliniez suficient acest lucru. Și totuși, atât de mulți oameni cred că sunt prea mulți pe lume și cred că populația crește necontrolat. Este complet opus", a declarat Elon Musk.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News