Data publicării:

Asistentul medical, vital în sistemul de sănătate!

Autor: Andrei Itu | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Sursă foto: Pexels (Павел Сорокин)
Sursă foto: Pexels (Павел Сорокин)

Mesajul Colegiului Medicilor din Municipiul București, cu ocazia Zilei Internaționale a Asistenților Medicali.

În fiecare an, la data de 12 mai este celebrată Ziua Internațională a Asistenților Medicali.

Cu această ocazie, Colegiul Medicilor din Municipiul București își alătură vocea pentru a sublinia rolul vital pe care îl au asistenții medicali în cadrul sistemului de sănătate românesc. 

„Asistentul medical este omul de lângă noi, medicii, asistentul medical este profesionistul din sănătate, care reprezintă puntea de legătură între pacient și noi, medicii. 

12 Mai reprezintă o zi în care se evocă rolul pe care îl au asistenții medicali în sistemul de sănătate. La fel ca și în cazul medicilor, rolul asistenților medicali este înțeles de fiecare pacient, de fiecare persoană care interacționează cu sistemul de sănătate, de fiecare lucrător din sistemul de sănătate. Au fost momente în care s-a încercat o poziționare pe paliere diferite a asistentului medical și a medicului, ceea ce considerăm că este total inadecvat. 

Medici și asistenți, doar împreună putem să ne desfășurăm activitatea și împreună să facem să funcționeze sistemul de sănătate românesc”, a declarat Prof. Univ. Dr. Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din Municipiul București (CMMB).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel