La nunți, pe lângă lăutari, mirii ar putea să fie nevoiți să invite și o asistentă medicală pentru recoltarea probelor biologice. Mai exact, accesul invitaților la petrecere ar putea fi condiționat de un test COVID-19 negativ, ori de dovada vaccinării.
”Dacă lucrurile vor sta așa, suntem foarte bucuroși. Asta înseamnă că eforturile noastre chiar au dat roade. Are sens ca, pe lângă persoanele vaccinate, care nu sunt suficiente în acest moment, să aibă acces și cei care dovedesc că nu au COVID în ziua evenimentului ori cei care dovedesc că au trecut prin boală.
În ceea ce privește prezența unei asistente medicale, sau a unui cadru medical, este evident că ne asumăm cu toții că acesta nu va fi un an obișnuit, așteptăm normele autorităților privind implementarea efectivă a acestui triaj de la nunți sau evenimente”, a declarat Dora Pătrașcu, organizator nunți, pentru Antena3.
Revenirea la normalitate după 1 iunie: Nunţi doar pentru persoane vaccinate
Conform unor surse, comitetul interministerial pentru relaxarea restricţiilor ia în calcul permiterea desfăşurării unor evenimente precum nunţile şi botezurile după 1 iunie, pentru mai mult de 20 de persoane, dar numai dacă acestea sunt vaccinate sau pot dovedi că nu sunt infectate cu noul coronavirus.
VEZI ŞI Revenirea la normalitate. Relaxările de la 1 iunie, lista completă. Document- surse Antena 3
Premierul Florin Cîţu a spus că, în opinia sa, "persoanele vaccinate, care nu reprezintă un pericol de sănătate, ar trebuie să beneficieze de o viaţă normală". Acesta nu a spus dacă este vorba de persoane vaccinate cu o singură doză sau cu ambele.
VEZI Florin Cîțu: Persoanele care s-au vaccinat ar trebui să beneficieze de o viață normală
În ultimele luni, mai multe petreceri, nunţi şi botezuri au fost oprite de poliţişti, acestea fiind organizate ilegal, cu prea multe persoane şi fără respectarea normelor de siguranţă. Astfel, relaxarea măsurilor ar putea permite revenirea la normalitate pentru o industrie extrem de afectată.
VEZI ŞI Nuntă în Mogoșoaia. Localnicii au sunat la 112, dar fără succes
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Pască pufoasă fără aluat
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Horoscop 24 aprilie 2024. Avem Lună Plină în Scorpion! Cele 4 zodii puternic afectate
- Candidatul cu șanse maxime la Capitală, după mutarea PSD - PNL. Ciuvică: Înainte, avea șanse minime
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”