Data publicării:
”Aș vrea să-mi pot aminti ce s-a întâmplat”. Mackenzie Shirilla, ”iadul pe roți”, tânăra drogată care a intrat cu viteză într-un zid și și-a ucis doi prieteni, condamnată pe viață
O tânără a fost condamnată astăzi pe viață după ce anul trecut, sub influența drogurilor fiind, a intrat cu viteză într-un zid și și-a ucis iubitul și un prieten, pasager în mașină. Toți consumaseră droguri, iar tânăra nu-și mai amintește ce s-a întâmplat. Pe carosabil, nu au existat urme de frânare. Viteza, în momentul impactului, a fost de 160 km/h.
Mackenzie Shirilla a fost condamnată pe viață astăzi după ce, anul trecut, în iulie, când avea 17 ani, a intrat cu viteza de 160 km/h în zidul unei clădiri, fără a frâna. Și-a ucis iubitul, dar și un alt pasager.
Adolescenta nu a fost iertată de nimeni, în ciuda lacrimilor din fața instanței. A fost numită ”iadul pe roți”. Condamnarea de astăzi a fost dată de un tribunal di Ohio. Shirilla are acum 19 ani. Anul trecut, din cauza vitezei, ea i-a ucis pe Dominic Russo (iubitul ei), în vârstă de 20 de ani, și pe Davion Flanagan, în vârstă de 19 ani. Se pare, însă, că vorbim și despre intenție în acest caz, arată SkyNews.
Tânăra a intrat cu mașina în peretele unei clădiri, cu viteza de 160 km/h, fără nicio urmă de frânare, pentru că tocmai ce consumase droguri. Cei doi tineri au fost declarați morți la locul accidentului. Toți consumaseră marijuana, iar în mașină poliția a găsit ciuperci halucinogene.
Christine Russo, mama lui Dominic Russo, a spus, în instanță că ”Lui Dom și lui Davion le-au fost furate viitorul, speranțele și visurile. Mackenzie nu a avut milă de Dominic, cum nu a avut milă de Davion”. Ea i-a spus tinerei: ”Fii recunoscătoare că ești în viață și ai un viitor, indiferent care ar fi acela”.
Printre altele, în declarația citită în fața instanței, Mackenzie Shirilla a spus: ”Aș vrea să-mi pot aminti ce s-a întâmplat”.
Judecătoarea, în sentința sa, a numit-o pe Mackenzie Shirilla ”iadul pe roți”. Procurorii au acuzat-o că accidentul a fost o răzbunare la adresa iubitului ei și că l-ar fi provocat pentru a pune capăt relației. A fost condamnată pentru 12 capete de acuzare, inclusiv crimă. Înainte de decizia instanței, au fost redate filmulețe de pe TikTok în care sărbătorea Halloween-ul, după accident. Mama ei a spus că au fost singurele momente în care a făcut ceva pentru ea, restul timpului plângând. Ea i-ar fi făcut chiar un altar lui Russo în camera sa.
După 15 ani în spatele gratiilor, Mackenzie Shirilla ar putea fi eliberată condiționat. Judecătoarea care a pronunțat cele două pedepse concurente de la 15 ani la închisoare pe viață, a declarat că ”nu cred că Mackenzie va fi liberă după 15 ani”.
Amintim că un tragic accident s-a produs între Vama Veche și 2 Mai, unde Vlad Pascu, în vârstă de 19 ani, a intrat într-un grup de turiști, omorând doi tineri. El fusese anterior oprit de Poliție de două ori, dar lăsat liber. Ulterior accidentului mortal, a stat în secția de poliție două ore înainte de a pleca acasă. În acest caz, el intră sub incidența Legii Anastasia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News