Data actualizării:
Data publicării:

Arsenie Boca, icoană care plânge. Ce spune primarul din Pușcași

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Stiri
WhatsApp

Primarul din Pușcași, satul devenit celebru datorită icoanei părintelui Arsenie Boca, susține că nici primăria, nici locuitorii comunei nu vor să se îmbogățească de pe urma pelerinajului.

Credincioșii din toate colțurile țării vin la Pușcași pentru a se închina la icoana Părinelui Arsenie Boca care lăcrimează de săptămâni bune. Cum n-au mai văzut așa ceva, aceștia nici nu știu la ce să se aștepte. Unii se roagă neîncetat, alții se tem să nu fie vorba de un semn rău.

Autoritățile locale spun că au făcut tot ce le-a stat în putință pentru ca turiștii să plece cu o amintire frumoasă din sat, angajând chiar un om care să se ocupe cu ghidul pelerinilor spre troița unde se întâmplă minunea.

'Noi am făcut ce s-a putut face cu bani puțini, am amenajat o parcare, am pus bănci pentru oamenii care vor să se odihnească, am tras rețea de apă și am amenajat o cișmea ca să poată oamenii să bea un pahar cu apă rece, să plece cu gânduri bune de la noi. Am văzut oameni veniți din multe județe ale țării și cred că toți trebuie întâmpinați creștinește. Nu ne trebuie bani, suntem săraci dar cinstiți, nu vrem să ne îmbogățim de pe urma icoanei cu părintele Arsenie Boca. Până la urmă să lăsăm credința să-și facă treaba', spune Primarul comunei vasluiene Pușcași, Nicolae Ignat.

Mai mult, autoritățile susțin că au făcut tot posibilul ca turiștii să aibă un loc unde să se poată odihni, în contextul în care bugetul local nu dispune de suficienți bani pentru amenajarea unui spațiu de campare pentru pelerini, scrie Agerpres.

VEZI ȘI: Cea mai puternică rugăciune a lui Arsenie Boca, pe care o rostea în fiecare dimineață

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel