Arsenal îi caută înlocuitor lui Unai Emery, însă îi mai acordă o șansă
Tunarii au făcut un egal rușinos cu penultima clasată în Anglia.
Arsenal a început procesul de a-l înlătura pe Unai Emery din funcția de antrenor, conform Daily Mail. Presiunea asupra fostului antrenor de la Sevilla și PSG vine după egalul obținut de tunari cu penultima clasată din Premier League, Southampton.
Golul din prelungiri al lui Alexandre Lacazette i-a salvat pe londonezi de o rușinoasă înfrângere, însă nu l-a scăpat pe Emery de critici.
Cu toate că conducerea clubul este pregătită să-i ofere lui Unai Emery mai mult timp pentru a se redresa, procesul de căutare al unui înlocuitor pe termen lung a început deja.
În cazul în care Arsenal nu-și mai revine sub antrenorul spaniol, Max Allegri și Mikel Arteta sunt printre favoriții suporterilor londonezi la poziția de manager principal.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News