Armenia, tentativă de ASASINAT a premierului
Armenia a împiedicat o tentativă de asasinat asupra prim-ministrului Nikol Pashinyan și preluarea puterii de către un grup de foști oficiali, a declarat Serviciul Național de Securitate (NSS) al țării.
Nikol Pashinyan, primul ministru al Armeniei, a fost supus presiunilor în ultimele zile, mii de manifestanți protestând și cerând să renunțe la acordul de încetare a focului. Decizia a asigurat avansuri teritoriale pentru Azerbaidjan în regiunea disputată Nagorno-Karabakh.
Se plănuia asasinarea premierului și înlocuirea sa
Într-o declarație de acum câteva ore, Serviciul Național de Securitate (NSS) a precizat că fostul său șef, Artur Vanetsyan, fostul șef al fracțiunii parlamentare a Partidului Republican, Vahram Baghdasaryan și voluntarul de război Ashot Minasyan au fost arestați. „Suspecții plănuiau să uzurpe ilegal puterea prin asasinarea primului ministru și existau deja potențiali candidați pentru a-l înlocui”, a adăugat NSS.
Pashinyan a declarat la începutul acestei săptămâni că nu are de ales decât să semneze acordul intermediat de Rusia, pentru a preveni pierderi teritoriale suplimentare. El a spus că își asumă responsabilitatea personală pentru pierderi, dar a respins apelurile de demisie. Ieri, sătenii etnici armeni din Nagorno-Karabakh și-au incendiat casele și au fugit în Armenia, în ajunul termenului care va ceda părți ale teritoriului către Azerbaidjan, ca parte a acordului de încetare a focului. Conform acordului, 2.000 de soldați ruși de menținere a păcii sunt desfășurați în regiune, informează AlJazeera.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News