"Schimbarea de paradigmă" în educație e o formulă des folosită. Însă, de obicei, "schimbările" sunt doar la nivel declarativ, iar "paradigma" a fost golită de conținut. Coordonatorul de programe educaționale Marian Staș propune, în acest cadru, un model educațional descentralizat, bazat pe subsidiaritate, care să valorifice inițiativele școlilor în definirea curriculumului. În plus, acesta pledează pentru un echilibru între incluziune și excelență, considerând că sistemul trebuie să cultive atât accesul tuturor la educație, cât și excelența academică.

Modelul comunist, centralist vs subsidiaritatea europeană

"Sunt total de acord cu nevoia schimbării de paradigmă și am să o explicitez, dar nu sunt de acord că schimbarea de paradigmă înseamnă trecerea de la cunoștințe la competențe, câtuși de puțin.

Povestea este în felul următor. Și aici am să te invit să facem așa o trecere, pentru cei interesați, la un comentariu foarte profund așa, al profesorului Constantin Cucoș de la Iași (...). Schimbarea de paradigmă înseamnă altceva, altfel.

Și am să-ți dau succint, așa, care este testul meu de turnesol al schimbării de paradigmă a modelului preuniversitar de la noi: trecerea de la un model comunist, caracterizat prin centralizare feroce, așa cum e cazul acum, la un model necomunist, caracterizat prin subsidiaritate europeană. Traductorul de la una la alta este așa: de la curiculum oferit de Berthelot, la ceea ce înseamnă curriculum proiectat și oferit de școală. Distanța este enormă și asta fac școlile-pilot. Acum, problema, așa cum e formulat acolo, e, din punctul meu de vedere, reducționistă.

La fel cum e discuția despre să desființăm inspectoratele școlare. Asta mi se pare o teză tembelă, pentru că, de fapt, povestea nu este de desființare a funcției esențiale manageriale (...). Povestea este în felul următor.

Este ceea ce înseamnă descentralizare instituțională (...). Atunci când spun povestea relației dintre cunoștințe și competențe, de fapt, e vorba de o triadă, nu de o dualitate, cum e menționată aici povestea.

Sunt trei aspecte importante pe care orice școală e obligată să le facă. În engleză le știm foarte bine. De sus în jos: be, know, do. Adică, cu alte cuvinte, valorile pe care școala ca sistem are a le cultiva, cunoștințele pe care le avem de acumulat și felul cum le aplicăm.

Povestea nu este să trecem de la cunoștință la competențe, din punctul meu de vedere", spune Marian Staș.

Sursa: Freepik

Incluziune și excelență, privite în complementaritate

"Povestea este cum le echilibrăm, cum armonizăm cele două componente. Deci cum facem ceea ce, în termen de management, poartă numele de managementul polarităților. Dacă ne referim numai la acești doi termeni, povestea este incompletă din două perspective.

Odată că, din punctul meu de vedere, trece incorect palierul de la ceva la altceva când ăstea ar trebui de fapt să coexiste armonios și, în al doilea rând, că omite tema esențială.

Cunoștințele și competențele sunt aspecte pragmatice, practice. Știu piese de matematică, piese de învățare de matematică, știu literatură, știu fizică, le aplic, sunt competent.

Dar, de fapt, școala nu pentru asta este în primul rând. Școala este pentru ceea ce înseamnă a cultiva valori. Deci, cu alte cuvinte, dimensiunea psihologică lipsește de aici (...).

Și revenim la teza importantă, esențială a profesorului Cucoș. La un moment dat, era o discuție despre ceea ce înseamnă relația dintre incluziune (deci, de a crea un sistem educațional folositor tuturor) și cultivarea excelenței.

Povestea nu este că o folosesc pe una ca să o sufoc pe cealaltă. Povestea este cum construiesc un model educațional care să asigură un echilibru sănătos între ambele componente. Deopotrivă a fi un sistem inclusiv și, în același timp, a cultiva, așa cum se cuvine, excelență, pentru că ne place sau nu ne place, esențele tari stau întotdeauna în flacoane mici", conchide coordonatorul de programe educaționale.

Ascultă mai multe aici:

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News