Data publicării:

Armata israeliană, atac cu dronă în Cisiordania. Trei persoane au fost ucise

Autor: Elena Aurel | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa: Pexels
Sursa: Pexels
O dronă israeliană a eliminat miercuri seară trei membri ai unei 'celule teroriste' în nordul Cisiordaniei ocupate. Potrivit armatei israeliene, aceștia ar fi comis un atac în acea zonă, relatează AFP.

Este pentru prima dată în 18 ani când armata israeliană desfășoară o acţiune de acest tip în Cisiordania. Din 2005 nu au mai avut loc astfel de acțiuni, a declarat pentru AFP o sursă din cadrul serviciilor de informaţii palestiniene.

'Soldaţii au identificat o celulă teroristă în interiorul unui vehicul suspect după ce aceasta a deschis focul' în apropiere de Jalamah, potrivit unui comunicat militar.

'O dronă a deschis focul asupra celulei şi a neutralizat-o', se mai arată în comunicat.

În urma loviturii trei persoane au murit, potrivit unui purtător de cuvânt al armatei. Spunând că deţine informaţiile de la pompierii trimişi pentru a stinge incendiul care cuprinsese vehiculul, adjunctul guvernatorului provinciei Jenin (în nordul Cisiordaniei), Kamal Abu al-Rub, a transmis pentru AFP că 'trei cadavre dezmembrate se aflau în interiorul maşinii', lovită, în opinia sa, de 'rachete'.

Situată în guvernoratul Jenin, Jalamah este o localitate foarte apropiată de linia de demarcaţie dintre Israel şi Cisiordania, teritoriu ocupat de armata israeliană din 1967, potrivit Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel