Data publicării:

Armata a fost mobilizată. Drumuri blocate și șoferi înzăpeziți după ninsorile masive din Japonia

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp
Operațiune de salvare în Japonia după ninsorile abundente.
Operațiune de salvare în Japonia după ninsorile abundente.

Armata a fost mobilizată în urma ninsorilor abundente ce au avut loc în Japonia. 

Circa 1.000 de vehicule erau vineri în continuare blocate pe o autostradă din Japonia din cauza căderilor masive de zăpadă înregistrate în prefectura Niigata, la nord de Tokyo, în ciuda eforturilor depuse de lucrătorii care şi-au petrecut noaptea încercând să îndepărteze zăpada, informează DPA, scrie Agerpres.

Cel puţin trei persoane au fost transportate la spital după ce li s-a făcut rău, a anunţat postul de televiziune nipon NHK.

Deşi oficiali din partea East Nippon Expressway, compania care administrează autostrada Kan-Etsu, declaraseră vineri dimineaţă că mai sunt blocate doar 68 de vehicule, aceştia au aflat ulterior că circa 1.000 de maşini sunt în continuare prinse pe autostrada înzăpezită.

Armata a fost mobilizată 



Zeci de soldaţi au fost mobilizaţi joi seară în zonă pentru a oferi alimente, benzină, pături şi toalete portabile celor blocaţi în vehicule. Prim-ministrul Yoshihide Suga a precizat joi că prioritatea guvernului este de a se asigura că sunt sănătoşi.

Agenţia Meteorologică Japoneză a prognozat ninsori care vor continua să cadă pe parcursul zilei în nordul Japoniei şi în regiunile de coastă de la Marea Japoniei, avertizând asupra riscului producerii de avalanşe şi a altor perturbări ale traficului.

Un val de frig s-a abătut asupra Japoniei săptămâna aceasta, iar stratul de zăpadă măsoară 220 de centimetri în oraşul Minakami şi 180 de centimetri în oraşul Tsunan, potrivit măsurătorilor de luni, informează agenţia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel