Data publicării:

Armata a deschis focul asupra manifestanţilor din Siria

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Forţele de securitate siriene au deschis focul sâmbătă asupra miilor de persoane care participau la funeraliile manifestanşilor ucişi în ajun în cartierul Mezze, provocând moartea unei persoane şi rănirea altor patru, au declarat manifestanţii pentru agenţiile internaţionale de presă.

Un manifestant a fost ucis şi patru răniţi în cartierul din apropierea centrului capitalei, potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDH). 'Funeraliile s-au transformat în manifestaţie la Mezze. Este protestul de amploare cel mai apropiat de Piaţa Omeiazilor', din centrul oraşului, a declarat Rami Abdel Rahmane, liderul OSDH. 'Este pentru prima dată când se desfăşoară o manifestaţie de o asemenea amploare în centrul Damascului', a declarat pentru AFP, Mohammad Shami, un purtător de cuvânt al manifestanţilor.

Potrivit acestuia, la funeralii au participat 15.000 de persoane, în ciuda ameninţării serviciilor de securitate şi a zăpezii care a căzut masiv sâmbătă în capitala siriană. Mărginit de palatul prezidenţial, cartierul Mezze reuneşte numeroase ambasade, clădiri guvernamentale şi ale serviciilor de securitate, precum şi sediile a numeroase ziare. În cartier, precizează OSDH, este în curs o campanie de percheziţii şi arestări. 'Forţele lui Assad au tras asupra participanţilor la funeralii şi au lansat grenade cu gaze lacrimogene pentru a-i dispersa. După ce s-a deschis focul, oamenii s-au adăpostit pe unde au putut', a relatat Shami, vorbind despre 'tiruri susţinute'. 'Televiziunea de stat nu a relatat despre aceste evenimente, care s-au derulat la câţiva paşi de sediul său', a precizat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel