Data publicării:

Arhiva SIPA. Victor Ponta: O cred pe judecătoarea Gîrbovan

Autor: Rodica Marin | Categorie: Politica
WhatsApp
Victor Ponta
Victor Ponta

Victor Ponta o crede pe judecătoarea Dana Gîrbovan.

În această seară, fostul premier a reacționat, pe reţeaua de socializare Facebook, după ce Monica Macovei a acuzat-o pe judecătoarea Dana Gîrbovan că minte. Magistrata declarase, la TVR1, că Macovei a confirmat, atunci când era Ministru al Justiției, că Ponta, în calitate de procuror, poate fi șantajat cu ajutorul SIPA.  
 
„Evident că o cred pe Doamna Garbovan că spune adevărul - este o judecătoare care a dovedit de fiecare dată că are curaj şi coloană vertebrală”, îşi începe Ponta mesajul. 
 
„Şi nici nu mă miră”, continuă fostul premier, „faptul că Monica Macovei (o persoană care a activat şi a rămas până azi cu mentalitatea şi manifestările sale de procuror comunist stalinist) s-a gândit să folosească Arhiva SIPA pentru şantaj. Nu ştiu dacă a făcut acest lucru - dar trebuie cercetat şi aflat cât mai repede / ca să vedem dacă aceasta este explicaţia pentru atâtea decizii ilegale şi abuzive date de anumiţi procurori şi judecători”, a scris Ponta pe Facebook.
 
[citeste si]
 
De asemenea, acesta spune că nu l-a şantajat „niciodată Macovei sau altcineva vreodată cu ceva din Arhiva SIPA / după episodul „Norica Nicolai” mi-am cerut mapa profesională de la Parchetul General şi am făcut-o publică nefiind nimic special în aceasta”, precizează Victor Ponta. 
 
„Eu am plecat din magistratură în 2001 / şi după 2005 până azi am fost unul din cei mai virulenţi critici ai acţiunilor şi abuzurilor comise de Macovei / haideţi însă să vedem cine a rămas şi a activat în perioada după 2005-2006 când „Echipa Macovei - Danileţ" a avut acces la Arhivă; şi cine putea fi şantajat atunci. 
 
Cu cât sunt mai vizibile şi mai disperate eforturile unora de a nu desecretiza Arhiva cu atât mai mult încep să cred că este ceva foarte „putred" acolo!”, îşi încheie astfel mesajul fostul premier.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel