Șarapova, în lacrimi după victoria cu Halep: A meritat
Data publicării:
Autor: Darius Muresan
WhatsApp
Maria Șarapova, revenită după suspendare, a bătut-o din nou pe Simona Halep 6-4, 4-6, 6-3 în primul tur al US Open.

După meci, rusoaica a precizat că și-a putut cu dificultate stăpâni emoțiile, a avut cuvinte de laădu la adresa Simonei Halep și a spus că este o ”fată foarte puternică”, făcând referire la modul în care revine după suspendare.

"Mi-am tot spus că este doar un alt meci, o altă oportunitate. Dar este mult mai mult de atât. Nu ştii niciodată cum o să te simţi şi cum o să reacţionezi, până când nu eşti acolo, până nu ai câştigi acea minge de meci. Nu îţi poţi controla emoţiile, nici ceea ce simţi. Dar a meritat, total. Totul. Pentru aceste două ore şi 44 de minute în faţa voastră", a spus Șarapova cu lacrimi în ochi la finalul meciului.

"Pentru mine - şi ştiu că este valabil şi pentru Simona, deoarece ne respectăm foarte mult - ne-am dat seama amândouă după tragerea la sorţi că este ceva aparte aici. Ştiu că amândouă ne-am pregătit pentru asta. Iar nebunia creată în jurul acestui meci a venit din calitatea jocului pe care am arătat-o în meciurile precedente. Nu contează bilanţul meu în meciurile contra ei - mereu a fost dificil. Indifrent de turneu, indiferent de locul unde se joacă - ştiu că trebuie să muncesc pentru victorie, iar astăzi - am avut un nou exemplu!", a completat Şarapova.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel